Asist. univ. dr. Raul Pătrascu, managerul celui mai mare spital de stat din vestul ţării - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara ( SCJUPBT), a întocmit o scrisoare deschisă către sistemul medical românesc în care face apel la toţi colegii săi manageri de spitale să lupte cu această provocare imensă care este pandemia de Covid-19, să ceară bani autorităţilor pentru echipamente, pentru circuite, pentru oxigen. ,,Acest virus este mişel şi loveşte acolo unde e veriga mai slabă. Noi, ca manageri de unităţi sanitare avem datoria şi obligaţia de a gândi acum nu doar pentru noi, pentru personalul medical, ci şi pentru pacienţi”, a declarat pentru 360 medical.ro dr. Raul Pătrascu, managerul spitalului timişorean.
Fost consilier de stat în domeniul politicilor de sănătate în Cabinetul Cioloş, Raul Pătraşcu este absolvent al Universităţii Yale, fiind cercetător în domeniul cancerului şi deci la curent cu tot ce se întâmplă în sistemul sanitar românesc. În prezent, este managerul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, unitate sanitară în care sunt trataţi peste 10.000 de pacienţi de către peste 4300 de angajaţi. Ideea de-a scrie o scrisoare deschisă i-a venit din dorinţa de a da un semnal de alarmă.
,,Zilnic aud şi văd multă neputinţă în faţa coronavirusului în rândul spitalelor din România. Am crescut în acest sistem, îl cunosc şi ştiu, de asemenea, şi pasiunea precum şi dăruirea colegilor mei din spitale când vine vorba de tratarea pacienţilor. Noi suntem speranţa celor infectaţi cu Covid, dar totodată speranţa celor care au făcut cunoştinţa cu boala, indiferent de patologia ei”, a precizat asist.univ.dr. Raul Pătraşcu pentru 360medical.ro. Vă redăm mai jos Scrisoarea deschisă către sistemul medical românesc, semnată de managerul spitalului timişorean.
Dragi colegi,
Mă adresez către voi în calitate de coleg, de om care ştie cu adevărat prin ce trecem, cu ce probleme ne confruntăm la firul ierbii, ce înfruntăm în fiecare zi, de la epuizare la supărarea de a vedea pacienţii stingându-se. Trecem prin nişte vremuri dificile, cele mai dificile din ultimii 100 de ani pentru noi. Nu suntem obişnuiţi să lucrăm împreună - şi pe bună dreptate.
Am fost blamaţi zeci de ani, am fost divizaţi intenţionat, am fost abuzaţi de diferiţi actori din sistem şi din afara acestuia. Dar acum trebuie să o facem - pentru noi şi pentru pacienţi.
Aceasta este datoria pe care ne-am asumat-o când am depus jurământul sacru al lui Hipocrate. Trebuie să luptăm împreună, să trecem peste confortul nostru, peste orgoliul nostru şi peste suferinţele noastre cu abnegaţie. Doar aşa ne vom recâştiga demnitatea pierdută în toţi aceşti ani - demonstrând acum, când este mai greu, că suntem aici pentru toţi cei care au nevoie de noi.
Suntem aici şi pentru cei care cred în virus, dar şi pentru cei care încă nu o fac sau nu o vor face niciodată.
Suntem aici şi pentru cei bogaţi, dar şi pentru cei fără adapost.
Suntem aici pentru toţi pacienţii, indiferent de credinţa lor, de etnia lor, de statutul social sau de preferinţele politice.
Suntem în război, iar inamicul e unul perfid, rezistent şi aproape infinit ca număr.
Ştiu ca e greu să trecem peste mentalităţile înrădăcinate timp de zeci de ani, dar dacă acum nu lăsăm la o parte orgoliile personale şi gândirea izolaţionistă (mie să-mi fie bine şi uşor), nu ne vom recâştiga niciodată demnitatea, respectul şi drepturile cuvenite. Ele se câştigă prin solidaritate şi luptă. În cazul nostru, lupta cu boala.
Nu doar atât, dar dacă nu o facem, dacă nu punem cu toţii umărul la treabă, împreună, vom fi copleşiţi şi cei care vor avea de suferit vor fi pacienţii, dar vom fi şi noi. Căci altfel, deşi facem totul, tot noi vom fi blamaţi şi mai mult, ne vom pierde aşa cum am pierdut deja, în faţa bolii, colegi minunaţi care au muncit cu noi ani şi ani de zile.
Trebuie să muncim cot la cot, toate specialităţile, să ne ridicăm şi să dăm piept cu toţii acestei provocări imense. Front unit, ca un zid de netrecut în faţa unui tsunami.
Dragi manageri de spitale, nu încercaţi să vă protejaţi, căci nu veţi putea. Dacă nu veţi lucra împreună cum reuşim să lucrăm noi în Timiş, judeţele dumneavoastră vor fi pierdute. Uitaţi jocurile politice mărunte, uitaţi PR-ul, uitaţi "datoriile" pe care le-aţi avea. Acum nu vă permiteţi altceva decât solidaritatea.
Virusul e peste tot şi pacienţii vor ajunge în fiecare spital. Deci pregătiţi-vă cum noi o facem de 9 luni de zile, nu aşteptaţi "ordine" de sus. O faceţi în beneficiul personalului dumneavoastră şi al pacienţilor. Asiguraţi circuite cât mai bune (cât se poate în spitalele astea vechi), asiguraţi echipamente de protecţie, extindeţi reţele de oxigen şi pregătiţi personalul pentru valul mare de bolnavi ce va veni. Căci să ne înţelegem, va veni. Şi dacă nu suntem pregătiţi cu toţii, va fi tragic.
Cereţi bani autorităţilor locale pentru echipamente, pentru circuite, pentru oxigen. Nu uitaţi de pacienţii cronici, fiţi creativi cu circuitele. Deci construiţi ziduri din rigips, sunt izolatoare bune şi veţi putea controla mai bine fluxurile. Dar din experienţa noastră, chiar şi dintre aceia mulţi, foarte mulţi vor veni la spital cel puţin pozitivi asimptomatici. Sfătuiţi-vă între voi, suntem aici să ajutăm oriunde e nevoie.
Nu trebuie să ajungem să triem, suntem aici pentru a salva vieţi. Aegroto dum anima est, spes est. Cât timp bolnavul suflă, mai este speranţă. Deci nu vă lăsaţi pradă temerilor, orgoliilor, frustrărilor (întemeiate) nu trebuie să ne dăm bătuţi. Din contră, acum mai mult ca orcând nu ne putem da la o parte, ci trebuie să luptăm împreună.
Ne aşteaptă luni grele, iar orice altceva în afară de solidaritate completă atât în interiorul unităţilor noastre cât şi între spitalele noastre va duce la o situaţie tragică.
Stimaţi colegi, dincolo de o funcţie, fie că e de manager, fie că e de şef de secţie, fie că e un post pe concurs (de la medici la infirimieri), stă o responsabilitate umană asumată. Acum e mai mare ca niciodată. Şi toate acestea vor păli şi se vor zdruncina din temelii dacă nu ne luptăm.
Acum arătăm că suntem oameni, că nu suntem buni doar pe timp de pace, că nu avem o mentalitate de "timpul trece leafa merge" sau de "încasatori de plic". Altfel, nu doar că nu ne vom recâştiga demnitatea, ci ne merităm din plin aceste etichete şi poate ar trebui să ne gândim ce fel de oameni suntem.
După război, mulţi viteji s-arată. După acesta nu se vor mai arăta. Şi nici în timpul lui, decât cei care sunt pe front, cei care luptă zi de zi indiferent cât de greu este - o facem din datorie dar şi din onoare. Iar acum e timpul să o facem cu toţii la unison: de la infirmiere, la şefi de secţie, de la secretare, la manageri, de la registratori la inspectori DSP.
Aşa să ne-ajute Dumnezeu!
