Reprezentanţii pacienţilor cer autorităţilor să anuleze decizia de suspendare a internărilor: "Pacienţii cronici vor plăti, unii chiar cu viaţa"

Reprezentanţii pacienţilor cer autorităţilor să anuleze decizia de suspendare a internărilor: "Pacienţii cronici vor plăti, unii chiar cu viaţa"

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) este revoltată de decizia autorităţilor de a suspenda internările şi intervenţiile chirurgicale pentru o perioadă de 30 de zile, precum şi alte tratamente şi investigaţii medicale care nu reprezintă urgenţe, solicitând anularea deciziei care poate pune în pericol viaţa pacienţilor cronici. 

Organizaţia solicită aplicarea altor soluţii pentru bolnavii de Covid-19, care să nu pună în pericol viaţa pacienţilor cronici.

"Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România este revoltată de modul în care autorităţile au decis să blocheze internarea pacienţilor cronici. Chiar dacă ei poate nu sunt o urgenţă majoră, vor deveni cât de curând dacă nu au acces la îngrijiri medicale şi monitorizare", a precizat COPAC, într-un comunicat.

Organizaţia reaminteşte autorităţilor că 88% dintre pacienţii cu cancer care au iniţiat schema de tratament în 2019 au decedat în 2020, potrivit unor date şi declaraţii oficiale. De asemenea, 25% dintre pacienţii cu boli cardiovasculare nu au mers deloc la medic, potrivit unui studiu COPAC.

"Mi se pare o lipsă de responsabilitate din partea autorităţilor să închidem din nou spitalele pentru pacienţii cronici. Pandemia nu va pleca aşa uşor, iar pacienţii cronici vor plăti, unii chiar cu viaţa. În plus şi statul va plăti de 2-3 ori mai mult pentru a le trata ulterior complicaţiile", a declarat preşedintele COPAC, Radu Gănescu, citat în comunicat.

"La aproape doi ani de la începerea pandemiei, noi găsim aceeaşi soluţie ca la început să închidem spitalele, în condiţiile în care acum este demonstrat ce decizie nocivă a fost", a completat Gănescu.

Luni seară, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat că internările, intervenţiile chirurgicale şi alte tratamente şi investigaţii medicale care nu reprezintă urgenţe şi care pot fi reprogramate sunt suspendate pentru 30 de zile.

viewscnt