Niciun obiectiv din strategia de sănătate 2014-2020 a României nu a fost realizat 100% până în prezent, a admis marţi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Cristian Grasu, care a precizat că multe obiective sunt într-o fază înaintată de implementare.
"Nu există (...) niciun obiectiv realizat 100%, dar multe dintre ele sunt într-o fază înaintată de implementare şi aici putem să ne gândim la toate măsurile luate pentru a fluidiza fluxul de decizii şi de măsuri date de linia de aprobare de medicamente, de aprobare de studii clinice, deci o îmbunătăţire a modului de funcţionare a Agenţiei Naţionale a Medicamentului", a afirmat Cristian Grasu, citat de Agerpres.
“În momentul în care această agenţie devine autofinanţată în cea mai mare parte şi are posibilitatea de a-şi face o proprie strategie de dezvoltare şi de creştere a calităţii activităţii interne, ne putem aştepta ca ritmul în care deciziile se iau in cadrul agenţiei să se îmbunătăţească”, a completat oficialul.
El a admis că România pierde studii clinice din cauza duratei prea mari de avizare.
“Foarte multe studii le pierdem, pentru că durata mai mare de ;ase luni de aprobare a unui studiu clinic înseamnă practic că, atunci când ai aprobarea, nu mai ai spaţiul financiar din proiect”, a menţionat secretarul de stat.
În ceea ce priveşte infrastructura sistemului de sănătate, el a menţionat că s-au semnat contracte de finanţare pentru reabilitarea unor unităţi.
"Suntem undeva pe la jumătatea realizării obiectivelor, adică în cadrul Programului Operaţional Regional, pe Axa 8, s-au depus aplicaţii, s-au semnat contracte de finanţare pentru reabilitarea a peste 40 de unităţi de primiri urgenţe şi aproape 100 de ambulatorii, acesta fiind unul dintre obiectivele pe care ni-l propusesem în 2014", a mai spus Cristian Grasu.