Ministerul Sănătăţii lansează, începând de miercuri, o campanie pentru informarea profesioniştilor din sănătate asupra importanţei îngrijirilor medicale în condiţii de siguranţă, ce vizează conştientizarea medicilor asupra necesităţii utilizării corecte a tehnologiilor şi instrumentelor pentru realizarea unui act medical mai sigur, cu efecte secundare reduse.
Campania are ca obiectiv şi informarea pacienţilor şi aparţinătorilor acestora asupra importanţei implicării eficiente în îngrijirea lor în cursul terapiei.
Cu ocazia Zilei Mondiale pentru Siguranţa Pacientului, Ministerul Sănătăţii a precizat că această campanie cuprinde recomandări pentru pacienţi în vederea administrării unui tratament corect , precum şi informaţii esenţiale pentru profesionişti în vederea prescrierii unui tratament corect şi pentru comunicarea cu pacienţii.
În acest context, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a afirmat că în ultimii doi ani au fost făcuţi paşi importanţi pentru creşterea siguranţei pacientului în unităţile sanitare, precum protocoale şi ghiduri, printre cele mai importante fiind ghidul de gestionare a sângelui pacientului în perioada pre-operatorie şi cel referitor la siguranţa pacientului în specialitatea anestezie - terapie intensivă.
"Împreună cu profesionişti recunoscuţi din domeniu am elaborat ghiduri şi protocoale medicale care reprezintă baza practică şi suportul pentru aplicarea medicinii bazate pe dovezi şi îmbunătăţirea sistematică a prognosticului pacienţilor trataţi în sistem", a declarat ministrul Sorina Pintea, citată în comunicatul ministerului.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat 17 septembrie ca fiind Ziua Mondială pentru Siguranţa Pacientului, cu scopul de a fi dezvoltate politici şi practici privind siguranţa pacienţilor în toate statele membre ale OMS şi pentru a acţiona ca o forţă majoră pentru îmbunătăţirea siguranţei pacienţilor în lume.
Utilizarea eronată a medicaţiei afectează milioane de pacienţi în întreaga lume, iar costurile financiare şi economice cauzate de neglijarea siguranţei pacientului reprezintă o povară financiară pentru toate sistemele de sănătate.
Implicarea crescută a pacienţilor pe parcursul tratamentului este esenţială în serviciile de asistenţă primară şi ambulatorie, se precizează în comunicat.