CNAS: Programul naţional de diabet zaharat din România a ajuns la 823.000 de pacienţi în acest an

CNAS: Programul naţional de diabet zaharat din România a ajuns la 823.000 de pacienţi în acest an

Programul naţional de diabet zaharat este cel mai mare program curativ din România derulat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), ajungând la 823.000 de pacienţi în acest an, a anunţat miercuri instituţia, într-un  mesaj cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Diabetului.

“România se aliniază eforturilor mondiale de prevenire şi tratare a diabetului. De aceea, cel mai mare program naţional curativ derulat de CNAS, ca număr de pacienţi - circa 823.000 în acest an - şi al doilea ca nivel de finanţare, după cel oncologic, este cel de diabet”, a precizat CNAS.

Bugetul alocat anual programului naţional de diabet zaharat a crescut de aproape cinci ori în doar un deceniu, ajungând la peste 1 miliard de lei în prezent, iar numărul pacienţilor beneficiari s-a dublat în acelaşi interval de timp, potrivit instituţiei.

În cadrul programului, pacienţilor din România li se asigură gratuit medicamentele (antidiabetice orale sau insulină, după caz), pompele de insulină şi testele de automonitorizare necesare pentru tratarea şi monitorizarea bolii.

Potrivit datelor prezentate de CNAS, în primele nouă luni din acest an au fost înregistraţi, în cadrul programului, 608.155 pacienţi cu tratament cu antidiabetice orale, 99.260 pacienţi cu insulină şi 184.759 pacienţi cu insulină şi antidiabetice orale.

“Acest program este perfecţionat şi dezvoltat permanent, ultima dezvoltare fiind introducerea de la 1 octombrie a.c. a decontării unor tehnologii moderne, pe bază de senzori electronici, de automonitorizare continuă a glicemiei şi de injectare dozată a insulinei”, a menţionat CNAS.

Casa de asigurări de sănătate arată că diabetul are costuri ridicate, “exprimate nu doar în bani ci şi în ani de invaliditate şi de viaţă”, în cazul în care nu este prevenit şi depistat la timp, ci abia când apar complicaţii.

Depistată într-un stadiu incipient, boala nu poate fi vindecată, însă poate fi însă ţinută sub control fără medicaţie, cu dietă adecvată şi activitate fizică zilnică.

CNAS le recomandă românilor să prevină apariţia diabetului printr-un stil de viaţă sănătos şi să îşi testeze glicemia, ceea ce permite depistarea bolii în faze incipiente.

Programul naţional de diabet zaharat din România a început în 1999 şi este finanţat din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate (FNUASS).

viewscnt