Două transplanturi medulare realizate la Spitalului Universitar din Capitală

Două transplanturi medulare realizate la Spitalului Universitar din Capitală

Două transplanturi medulare autologe au fost realizate recent în secţia de Hematologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) la doi pacienţi în vârstă de 66 de ani, respectiv 68 de ani.

Procedurile s-au desfăşurat sub coordonarea prof. dr. Ana-Maria Vlădăreanu şi a conf. univ dr. Horia Bumbea.

“Evoluţia celor doi pacienţi este favorabilă, urmând să fie externaţi zilele următoare”, a anunţat vineri unitatea medicală.

Peste câteva zile sunt programate alte două transplanturi medulare ce vor fi făcute de echipa medicală din Secţia Clinică Hematologie şi Transplant a unităţii medicale.

“Includerea spitalului în finanţarea de la Ministerul Sănătăţii va permite continuarea şi extinderea acestui program, iar în perioada imediat următoare, odată cu amenajarea Băncii de Ţesuturi şi Celule, vom putea lansa şi transplantul heterolog”, mai arată comunicatul SUUB.

Spitalul Universitar din Capitală a început activitatea de transplant din 2018, mai ales datorită implicării Asociaţiei "Dăruieşte Viaţă”, care a amenajat camerele sterile. Investiţia a fost făcută în anul 2015, iar punerea în funcţiune s-a realizat în 2018.

viewscnt