Cei 25.000 de pacienţi români cu stome sunt nevoiţi să experimenteze unele dintre cele mai neplăcute situaţii, pentru că România se află cu 30-40 de ani în urma ţărilor civilizate în privinţa îngrijirii acordate acestor pacienţi, consideră dr. Gabriel Mitulescu, medic chirurg la Centrul de Chirurgie şi Transplant Hepatic Fundeni.
Specialiştii subliniază importanţa care trebuie acordată asistenţei medicale în îngrijirea pacienţilor cu stome.
„Viaţa pacienţilor cu stoma este înfiorătoare. Au nevoie de o îngrijire cu totul specială pentru a avea o calitate a vieţii ridicată. Eu fac multă chirurgie pelvină şi, de multe ori, operaţia se încheie cu două stome”, a declarat dr. Gabriel Mitulescu, citat într-un comunicat transmis marţi.
“În America, pentru a face astfel de operaţii, trebuie să ai acceptul pacientului. Iar aceasta se poate realiza doar dacă se beneficiază de sprijinul familiei şi dacă pacientul e pregătit psihologic. În România, suntem în urmă cu 30-40 de ani faţă de ţările civilizate şi este cu atât mai mult lăudabil că încercaţi să porniţi lucrurile şi la noi”, a completat medicul chirurg.
În îngrijirea acestor pacienţi, un rol esenţial îl au asistenţii medicali, care preiau pacientul după ce acesta este operat de chirurg.
„După zece zile de spitalizare, pacientul pleacă acasă, apoi necesită o îngrijire specială, atât fizic cât şi psihic. Trebuie să lupte cu prejudecăţile, cu handicapul acestei operaţii, şi să înţeleagă că viaţa trebuie să meargă mai departe. Totul, cu ajutorul nostru, al cadrelor medicale”, a spus asistenta Corina Ţibrea.
O companie privată a lansat recent primele cursuri de specializare în stomaterapie pentru asistenţi medicali în România, în condiţiile în care specializarea de stomaterapeut nu există încă în ţară.
În cadrul primului curs, peste 60 de asistente din peste 30 de unităţi medicale vor primi pregătire specializată. Programul este creditat de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor medicali din România.
Asistentele cu competenţe în stomaterapie sunt cele care pregătesc pacientul pentru operaţie, îi oferă prima îngrijire şi învaţă pacientul şi aparţinătorii cum să îngrijească corect tegumentul.
Numărul cazurilor de cancer de colon înregistrate în România s-a triplat în ultimii 25 de ani, ajungându-se ca în fiecare an să fie operaţi de cancer colorectal aproximativ 10.000 de pacienţi noi.
În România, 6 din 10 pacienţi cu colostomie ajung ca, la 2-3 săptămâni de la spitalizare, să aibă iritaţii şi inflamaţii asupra stomei, ceea ce duce la scăderea calităţii vieţii, izolare socială şi dificultăţi foarte mari în readaptarea la viaţa de zi cu zi. Aceeaşi problemă este întâlnită şi la 9 din 10 pacienţi cu ileostomie.