Ministerul Sănătăţii a stabilit condiţiile de desfăşurare a concursului pentru conducerea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS), structura finanţată din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) care se va ocupa de construcţia sau modernizarea a 25 de spitale noi. Preşedintele şi vicepreşedintele ANDIS vor fi aleşi în baza evaluării dosarelor şi a unor interviuri.
Astfel, un proiect de ordin elaborat de Ministerul Sănătăţii cuprinde regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de preşedinte şi vicepreşedinte al ANDIS.
ANDIS a fost înfiinţată la începutul lunii iunie de către guvern, printr-un act normativ (OUG 76/2022). Ordonanţa de urgenţă prevede faptul că Ministerul Sănătăţii trebuie să organizeze concurs în vederea ocupării funcţiilor de preşedinte şi vicepreşedinte al ANDIS.
Ulterior, o hotărâre aprobată de Executiv în iulie prevedea că agenţia va avea 80 de posturi.
Noul proiect de act normativ prevede că desfăşurarea concursului pentru conducerea ANDIS se desfăşoară în două etape: evaluarea dosarelor de concurs ale tuturor participanţilor şi susţinerea de către primii cinci candidaţi, clasaţi în urma evaluării, de interviuri şi prezentarea proiectelor de management ale acestora în faţa comisiei de evaluare şi a Consiliului de supraveghere al ANDIS.
"Preşedintele şi vicepreşedintele în funcţie, persoanele care ocupă temporar respectivele funcţii şi orice membru al Consiliului de supraveghere care candidează pentru ocuparea funcţiei de preşedinte sau vicepreşedinte nu vor participa la exercitarea niciuneia dintre atribuţiile Consiliului de supraveghere al ANDIS privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de preşedinte şi vicepreşedinte", prevede proiectul.
Ministerul Sănătăţii va publica anunţul de concurs în două publicaţii naţionale şi îl va afişa pe pagina sa de internet cu cel puţin 30 de zile înainte de data-limită de depunere a dosarelor de înscriere la concurs.
"Participanţii la concursul în vederea ocupării funcţiei de preşedinte şi vicepreşedinte al ANDIS vor prezenta, ca parte a dosarului de concurs, proiectul propriu de management, care, în situaţia în care participantul este numit în funcţia de preşedinte sau vicepresedinte al ANDIS, va constitui baza pentru stabilirea planului de acţiune strategică a ANDIS"se arată în document.
Proiectul de management prezentat de candidaţi va trebui să evidenţieze modul în care candidatul analizează şi propune soluţii de rezolvare a temei de concurs şi să facă referire la activitatea ANDIS.
Proiectul de management trebuie realizat pe baza a 5 teme:
- dezvoltarea unei infrastructuri de sănătate apte să asigure accesul unui număr cât mai mare de persoane la asistenţă medicală de specialitate în cele mai bune condiţii de calitate;
- asigurarea unor cerinţe înalte de calitate şi performanţă privind infrastructura de sănătate şi transformarea sa într-un centru de excelenţă în gestionarea obiectivelor/proiectelor de investitii în infrastructura de sănătate;
- pregătirea şi implementarea obiectivelor/proiectelor de investiţii de importanţă considerabilă în infrastructura de sănătate, astfel încât acestea să fie finalizate la termen, conform specificaţiilor şi în cadrul bugetului aprobat;
- atragerea fondurilor europene şi a altor surse de finanţare legal constituite în domeniul infrastructurii de sănătate;
- asigurarea unui management performant al obiectivelor/proiectelor de investiţii de importanţă considerabilă în infrastructura de sănătate şi dezvoltarea şi îmbunătăţirea permanentă a capacităţii administrative necesare pentru pregătirea, implementarea şi finalizarea obiectivelor/proiectelor de investiţii în infrastructura de sănătate.
CE ATRIBUŢII VA AVEA ANDIS
Agenţia se va ocupa de realizarea spitalelor regionale de urgenţă din Iaşi, Cluj şi Craiova, precum şi, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, de ale obiective “de importanţă considerabilă în infrastructura de sănătate având ca obiect investiţii în spitalele din reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii” şi în unităţi medicale din reţeaua sanitară a ministerelor şi instituţiilor cu reţele sanitare proprii.
Agenţia este în subordinea Ministerului Sănătăţii şi va gestiona, în locul direcţiilor din minister, de toate proiectele finanţate din PNRR, în condiţiile în care structurile actuale nu au competenţa necesară pentru a gestiona astfel de proiecte de amploare.
Principala misiune a ANDIS în cadrul PNRR va fi gestionarea proiectelor de construire sau de modernizare a cel puţin 25 de spitale din România, selectate dintr-o listă de 49 de proiecte. Au fost reţinute proiectele cele mai avansate, care au şanse să fie finalizate până în 2026.
O altă prioritate în sănătate prevăzută în PNRR este realizarea de reforme pentru dezvoltarea capacităţii de gestionare a fondurilor publice, dezvoltarea capacităţii de investiţii în infrastructura sanitară şi s capacităţii de management al serviciilor de sănătate.
Această componentă, la care autorităţile române din domeniul sănătăţii au o capacitate slabă, are un buget de 180 milioane euro.