Ministrul Sănătăţii a discutat cu ambasadorul Turciei la Bucureşti despre aplicarea acordului de cooperare semnat anul trecut

Ministrul Sănătăţii a discutat cu ambasadorul Turciei la Bucureşti despre aplicarea acordului de cooperare semnat anul trecut

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a discutat joi dimineaţă cu ambasadorul Turciei la Bucureşti, Fusun Aramaz, despre aplicarea acordului de cooperare în domeniul sănătăţii semnat anul trecut între reprezentanţii celor două state. 

"Cei doi oficiali au discutat despre posibile domenii de cooperare în marja Acordului de Cooperare în domeniul Sănătăţii semnat între cele două state în luna octombrie a anului trecut", a precizat Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat.

Acordul a fost semnat în octombrie 2018 la Ankara de ministrul Sănătăţii din România, Sorina Pintea, şi ministrul Sănătăţii din Turcia, Fahrettin Koca.

Ulterior, Sorina Pintea a menţionat că spitalul regional din Constanţa va fi construit în parteneriat public-privat cu Turcia, după modelul unui mare spital turc, o înţelegere în acest sens urmând să fie încheiată în viitor.

Acordul de cooperare româno-turc în domeniul sănătăţii prevede încurajarea reciprocă a investiţiilor, precum şi cooperarea în domenii precum management spitalicesc, geriatrie şi medicină de urgenţă între cele două state.

Acordul, care are şapte articole, arată că cele două state vor promova cooperarea în următoarele domenii: întărirea sistemelor de sănătate; încurajarea reciprocă a investiţiilor în sectorul sanitar; medicamente, produse farmaceutice şi aparatură medicală; management spitalicesc; sănătate publică şi medicină de familie; geriatrie şi gerontologie; organizarea serviciilor de medicină de urgenţă.

viewscnt