Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, consideră că este nevoie de construcţia unor spitale noi la Bucureşti, Timişoara, Braşov şi Sibiu, pe lângă cele trei spitale regionale de la Cluj, Iaşi şi Craiova care vor fi realizate din fonduri europene şi pentru care proiectele au fost deja aprobate.
Ultimele estimări oficiale sugerau că cele trei spitale regionale ar putea fi finalizate până în 2027.
"Până în 2024 vom avea fundaţiile, pot să promit, celor trei spitale regionale şi nu numai fundaţiile. La Craiova, la Iaşi, Cluj. (...) În momentul acesta avem studiile de fezabilitate pentru cele trei spitale regionale: Iaşi, Cluj şi Craiova. Este un lucru care ar fi trebuit, conform contractului, să se întâmple până la sfârşitul anului 2017. Din păcate, ceea ce trebuia să se întâmple într-un an s-a întâmplat în patru ani", a afirmat Voiculescu, într-un interviu difuzat duminică la Prima TV.
"Pe lângă asta, trebuie să începem spitale în Bucureşti, la Timişoara, la Braşov, la Sibiu. Sunt locuri în care infrastructura spitalicească este pur şi simplu o ruşine", a completat ministrul.
Dintre cele 4 oraşe în care ar trebui construite spitale noi şi moderne, doar două proiecte se află într-o fază mai avansată - cele de la Braşov şi Sibiu.
Proiectul Spitalului Clinic Regional de Urgenţă Braşov a fost demarat de autorităţile judeţene din Braşov şi ar urma să deservească 3 judeţe – Braşov, Covasna şi Harghita, arondate în prezent centrului universitar regional Târgu Mureş.
La Sibiu, autorităţile judeţene au făcut anul trecut primii paşi în vederea construirii unui nou mare spital, numit Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, printr-o investiţie din fonduri europene evaluată la circa 500 milioane euro, similară celei pentru contrucţia unui spital regional.