Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei în România a ajuns la 197, după încă un deces în Caraş-Severin

Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei în România a ajuns la 197, după încă un deces în Caraş-Severin

Numărul persoanelor care au decedat din cauza gripei a ajuns la 197 în acest sezon în România, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Ultima persoană care a murit din cauza gripei este o femeie în vârstă de 79 de ani din judeţul Caraş-Severin, confirmată cu virus gripal tip A, subtip H3.

Cele mai multe decese au fost înregistrate, de la începutul sezonului rece, în judeţul Prahova şi în Bucureşti.

În 30 ianuarie, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că autorităţile au declarat oficial epidemia de gripă în România, după ce s-a înregistrat a treia săptămână la rând de creştere semnificativă a numărului de infecţii respiratorii acute.

În 18 aprilie, INSP a anunţat finalul epidemiei de gripă în România, după reducerea semnificativă a numărului de cazuri de infecţii respiratorii acute.

Pentru acest sezon, Ministerul Sănătăţii a cumpărat iniţial 1,3 milioane de doze de vaccin antigripal, însă ulterior a achiziţionat încă 30.000 de doze care au fost distribuite în judeţe.

Ministerul Sănătăţii asigură vaccinurile antigripale pentru grupele de risc ale populaţiei: personal medical, bolnavi cronici, bătrâni şi femei gravide.

viewscnt