Spitalul Militar "Carol Davila" din Bucureşti, introdus în programul de tratament pentru pacienţii cardiaci critici

Spitalul Militar "Carol Davila" din Bucureşti, introdus în programul de tratament pentru pacienţii cardiaci critici

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr.Carol Davila" din Bucureşti urmează să fie introdus în acţiunea prioritară pentru monitorizarea, tratamentul şi îngrijirea pacienţilor internaţi în unităţile de supraveghere şi tratament avansat al pacienţilor cardiaci critici (AP-USTACC).

Programul AP-USTACC a fost înfiinţat la începutul acestui an, fiind incluse 23 de unităţi medicale.

Un proiect de ordin elaborat de Ministerul Sănătăţii prevede includerea în program a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr.Carol Davila", care va deveni a 24-a unitate medicală din AP-USTACC. Reprezentanţii spitalului au solicitat includerea în AP-USTACC în luna septembrie.

Acţiunile prioritare se adresează pacienţilor internaţi în unităţi de supraveghere şi tratament avansat al pacienţilor cardiaci critici (USTACC), finanţând din fondurile Ministerului Sănătăţii costurile specifice pentru tratamentul şi îngrijirea acestor pacienţi care nu pot fi acoperite din fondurile obţinute pe baza contractelor cu casele de asigurări de sănătate.

Cele 23 de spitale incluse în prima fază în AP-USTACC sunt Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” Bucureşti, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. dr. George I.M. Georgescu” Iaşi, Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Bucureşti, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan” Bucureşti, Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” Bucureşti, Spitalul Clinic Colentina, Spitalul Judeţean de Urgenţă Râmnicu Vâlcea, Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava şi Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agripa Ionescu” Bucureşti.

În vederea coordonării din punct de vedere ştiinţific şi metodologic la nivel naţional al AP-USTACC, pentru anii 2021-2025 a fost constituit un colectiv de lucru format din specialişti în specialitatea cardiologie.

Colectivul de lucru al AP-USTACC, denumit CL-USTACC, are în componenţă 5 membri, numiţi prin ordin al ministrului Sănătăţii.

viewscnt