Guvernul a făcut ultimul pas necesar în vederea operaţionalizării Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS), structura finanţată din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) care se va ocupa de construcţia sau modernizarea a 25 de spitale noi. Astfel, Executivul a aprobat în şedinţa de luni normele metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ANDIS.
ANDIS a fost înfiinţată la începutul lunii iunie de către guvern, printr-un act normativ (OUG 76/2022). Ordonanţa de urgenţă prevede că Guvernul trebuie să aprobe normele metodologice pentru aplicare actului normativ.
Actul normativ prevede activităţile pe care le poate realiza agenţia, precum şi criteriile pentru selecţia proiectelor de investiţii în unităţile sanitare şi metodologia de aplicare a acestora.
"ANDIS este o instituţie publică în subordinea Ministerului Sănătăţii, finanţată integral din bugetul de stat, care va avea ca rol principal dezvoltarea infrastructurii de sănătate prin pregătirea, implementarea şi finalizarea obiectivelor/proiectelor de investiţii în infrastructura de sănătate. ANDIS este un instrument care are ca scop să facă posibilă accelerarea investiţiilor în sectorul sanitar, în primul rând a celor trei spitale regionale", a precizat Guvernul.
Decizia vine la două luni după ce guvernul a aprobat criteriile finale pentru selectarea spitalelor publice care vor beneficia de fonduri din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru modernizare sau construcţia de clădiri noi.
Cele 49 de unităţi sanitare selectate pe lista iniţială vor trece prin două filtre – criteriile de eligibilitate şi cele de ierarhizare – pentru selecţia listei finale de 25 de spitale. Toate lucrările trebuie finalizate până la jumătate anului 2026.
Ulterior, Ministerul Sănătăţii a stabilit condiţiile de desfăşurare a concursului pentru conducerea ANDIS. Astfel, preşedintele şi vicepreşedintele agenţiei vor fi aleşi în baza evaluării dosarelor şi a unor interviuri.