Victor Costache, audiat în Parlament: Avem de gestionat imediat câteva crize în Sănătate, prima fiind situaţia rezidenţiatului

Victor Costache, audiat în Parlament: Avem de gestionat imediat câteva crize în Sănătate, prima fiind situaţia rezidenţiatului

Conf. dr. Victor Costache, ministru propus al Sănătăţii, a declarat la audierile în comisiile parlamentare reunite că principala sa prioritate este gestionarea mai multor crize în domeniul Sănătăţii, cea mai urgentă fiind cea a rezidenţiatului.

“Avem de gestionat imediat câteva crize. Prima criză este criza rezidenţilor, avem câteva mii de tineri ostatici în jocul politic”, a afirmat Victor Costache.

Ministrul propus s-a referit la proiectul de lege votat în Senat menit să rezolve criza rezidenţiatului printr-o derogare ce elimină semnătura ministrului Educaţiei, un motiv de blocaj al examenului din acest an.

Întrebat dacă este pentru obligativitatea vaccinării, ministrul propus a afirmat că este mai degrabă adeptul comunicării şi informării.

“Obigativitatea vaccinării nu a fost soluţionată nici la nivel european. (...) Sunt un adept al comunicării. Trebuie să ne apropiem de pacienţii noştri, să îi punem în centrul gândirii noastre”, a răspuns conf. dr. Costache, care a prezentat parlamentarilor diferenţa dintre un carnet de vaccinare din România şi cel din Franţa al fiului său, plin de explicaţii pentru mame şi de informaţii despre beneficiile vaccinării.

Victor Costache, un cunoscut chirurg cardiovascular şi şeful Secţiei de Chirurgie Cardiovasculară şi Toracică la Spitalul European Polisano din Sibiu, este propus de premierul desemnat Ludovic Orban pentru a ocupa funcţia de ministru al Sănătăţii.

Conf. dr. Victor Costache şi-a prezentat experienţa în faţa parlamentarilor din comisiile reunite. El a lucrat 12 ani în centre medicale universitare din Franţa – Toulouse, Grenoble şi Annecy.

La Annecy, Victor Costache a fost medic primar Chirurgie Cardiovasculară şi Toracică într-o clinică realizată în parteneriat public-privat, având şi funcţie de manangement.

Din 2013, medicul chirurg s-a întors în România, la Sibiu.

Miniştrii propuşi de premierul desemnat sunt audiaţi în comisiile din Parlament marţi şi miercuri, iar votul de învestitură se va desfăşoura luni, 4 noiembrie.

viewscnt