Solidaritatea Sanitară: Ministerul Sănătăţii a fost de acord cu garantarea sporurilor din decembrie 2018

Solidaritatea Sanitară: Ministerul Sănătăţii a fost de acord cu garantarea sporurilor din decembrie 2018

Ministerul Sănătăţii a fost de acord cu garantarea sporurilor primite în decembrie 2018 de către angajaţii din sistemul sanitar pentru acest an, în urma discuţiilor avute joi cu reprezentanţii sindicatelor, a anunţat vineri federaţia sindicală Solidaritatea Sindicală.

“Ministerul Sănătăţii a venit cu câteva soluţii (în limitele sale de competentă), în întâmpinarea solicitărilor punctuale înaintate de Federaţia „Solidaritatea Sanitară”. Din prima categorie am căzut de acord deja asupra garantării cel puţin a nivelului sporurilor din luna decembrie 2018, pentru a bloca mecanismul creat de OUG 114/2018 prin formula „cel mult la nivelul lunii decembrie 2018””, a menţionat federaţia sindicală.

Federaţia arată că această abordare face parte dintr-o strategie de negociere „pas cu pas”, abordată de Federaţia „Solidaritatea Sanitară”, următorul pas în privinţa raportării tuturor sporurilor la salariul de bază actual fiind negocierea cu Guvernul a modificării OUG 114/2018.

Totuşi, Solidaritatea Sindicală consideră că, la acest nivel de negociere, ar putea fi soluţionată şi problema derivată din creşterea salariului minim pe economie.

“Mecanismul de creştere pe care Solidaritatea Sanitară îl susţine, fiind singurul care nu generează inechitate, este ca iniţial să se facă majorarea salariului de bază la nivelul salariului minim pe economie şi ulterior să se aplice creşterea cu 1/4 din diferenţa între salariul de bază aferent anului 2022, respectiv luna decembrie 2018”, a precizat federaţia.

Concomitent, pentru toţi salariaţii calculul salarial trebuie făcut de aşa-natură încât să respecte diferenţa procentuală între treptele de vechime, potrivit sindicaliştilor.

Joi, înainte de debutul negocierilor cu Ministerul Sănătăţii, federaţia Solidaritatea Sanitară a prezentat un studiu pe tema impactului ordonanţei de urgenţă 114/2018, care arată că angajaţii din sectorul sanitar din România sunt nemulţumiţi în special de limitarea sporurilor şi de condiţiile nesatisfăcătoare de muncă din spitale.

Astfel, studiul arată că 46% dintre salariaţii din sectorul public de sănătate au sporurile pentru condiţii de muncă situate la nivel minim sau sub acest nivel, în timp ce 5% dintre salariaţi au sporul pentru condiţii de muncă sub nivelul minim prevăzut în regulamentul de sporuri, cu încălcarea legii.

De asemenea, circa 40% dintre salariaţii care lucrează în zilele libere legale au indicat o scădere a sporului pentru activitatea desfăşurată în aceste zile.

“Raportarea sporurilor pentru condiţii de muncă la salariile de bază se află pe primul loc în ierarhia revendicărilor susţinute de salariaţii din sectorul public de sănătate”, arată federaţia sindicală.

viewscnt