Spitalele de psihiatrie verificate de Ministerul Sănătăţii, sancţionate cu avertismente şi amenzi

Spitalele de psihiatrie verificate de Ministerul Sănătăţii, sancţionate cu avertismente şi amenzi

Spitalele de psihiatrie din ţară verificate de autorităţi au primit avertismente şi amenzi, potrivit ministrului demis al Sănătăţii, Sorina Pintea.

Astfel, au fost controlate patru spitale de maximă siguranţă cu 1.805 paturi, 36 de spitale de psihiatrie cu 8.841 de paturi, 91 de secţii de psihiatrie în cadrul spitalelor judeţene cu 5.427 de paturi.

“Precizez că în urma tuturor controalelor au fost luate măsuri. Acolo unde a fost cazul şi existau suspiciuni de natură penală aceste rapoarte au ajuns la Parchet, dar acolo unde nu existau suspiciuni rezonabile am considerat că nu trebuie să încărcăm munca Parchetelor", a spus Sorina Pintea, citată de Agerpres.

În total au fost aplicate 115 sancţiuni contravenţionale, din care 67 de avertismente şi 48 de amenzi, şi în unele cazuri s-au dat termene de remediere până în 31 decembrie.

Potrivit ministrului, reprezentanţii DSP Dâmboviţa au propus suspendarea activităţii secţiei de psihiatrie din cadrul Spitalului Judeţean din Târgovişte, unde au fost găsite probleme în urma controalelor. „Aprobăm dacă se găsesc soluţii pentru pacienţi”, a spus Pintea.

Controalele au fost demarate în luna august, după tragedia de la spitalul de psihiatrie din Săpoca.

viewscnt