Studenţii farmacişti solicită actualizarea bibliografiei pentru examenul de rezidenţiat

Studenţii farmacişti solicită actualizarea bibliografiei pentru examenul de rezidenţiat

Federaţia Asociaţiilor Studenţilor Farmacişti din România (FASFR), care reprezintă peste 4.000 de studenţi ai facultăţilor de farmacie din ţară, solicită reevaluarea şi actualizarea bibliografiei pentru examenul de rezidenţiat, care este bazat în continuare pe conceptul de memorare şi pe utilizarea unor resurse de învăţare care nu sunt raportate la nevoile actuale din sistemul de sănătate.

FASFR a realizat, alături de Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România (FASMR) şi Federaţia Studenţilor la Medicină Dentară din România (FSMDR), o consultare publică în perioada 1-10 mai, cu scopul documentării poziţiilor publice ale celor trei Federaţii, precum şi prezentării dorinţelor colective referitoare la bibliografia din structura examenului de rezidenţiat din România către factorii decizionali din cadrul Ministerului Educaţiei, Ministerului Sănătăţii şi Consiliului Naţional al Rectorilor.

La realizarea acestei statistici au contribuit 363 de studenţi farmacişti, care vor susţine examenul de rezidenţiat în perioada 2020-2022, precum şi farmacişti rezidenţi din toţi anii şi din toate specialităţile domeniului farmaceutic.

Rezultatele provin din toate cele 8 centre universitare din România. De asemenea, au fost realizate şi analize privind bibliografia pentru Medicină Generală şi Medicină Dentară, de către FASMR, respectiv FSMDR.

"În urma analizării generale a raportului s-au identificat probleme referitoare le Curricula examenului de rezidenţiat, şi anume utilizarea nejustificată a bibliografiilor neactualizate şi neconforme Spaţiului European Occidental şi a Standardelor europene, de ani de zile şi până în prezent fiind nemodificate", menţionează federaţia, într-un comunicat remis 360medical.ro.

"Forma actuală a examenului de rezidenţiat reprezintă un impediment major pentru studenţii din an terminal şi viitoarele generaţii care iau în considerare continuarea specialităţilor din domeniul farmaceutic, datorită unei strategii bazate pe conceptul de memorare şi utilizarea unor resurse de învăţare care nu sunt raportate la nevoile actuale din sistemul de sănătate. Rezidenţii şi studenţii farmacişti atrag atenţia asupra actualizării materialelor bibliografice", mai arată federaţia studenţilor.

Potrivit FASFR, este necesară atât unificarea totală a materialelor bibliografice şi realizarea unui material comun de tip Compendium, cât şi uniformizarea conţinutului în cadrul aceleiaşi surse bibliografice şi între sursele bibliografice, din cauza neconformităţii informaţiilor între capitole.

Procesul de aliniere la standardele actuale se poate accelera prin introducerea în programele de rezidenţiat de farmacie a unor stagii teoretice privind cadrul legislativ al specialităţilor de farmacie în UE şi non-UE, menţionează comunicatul.

"Un alt impediment al actualei forme este reprezentat de testarea capacităţii de memorare în detrimentul aplicării unor metode de evaluare a capacităţii studentului în vederea realizării de conexiuni logice şi relevante. Se prezintă ca o nevoie imperioasă includerea activă a farmaciştilor specialişti şi medicilor cu experienţă în formarea rezidenţilor farmacişti, această acţiune devenind posibilă prin implementarea unei strategii privind integrarea stagiilor farmaciştilor rezidenţi cu cele ale medicilor rezidenţi", mai arată federaţia.

Scopul strategiei este reprezentat de formarea unei culturi bine definite bazată pe eficientizarea coordonării rezidenţilor farmacişti pe secţiile spitalelor prin protocoale şi ghiduri concret stabilite.

Federaţia studenţilor farmacişti consideră că realitatea actuală a sistemului naţional de sănătate evidenţiază o lipsă a inserţiei profesionale a absolvenţilor programelor de rezidenţiat, din cauza numărului mic de posturi destinate farmaciştilor specialişti prezenţi în spitalele şi instituţiile sanitare de stat.

"Reiterăm importanţa Examenului de Rezidenţiat, ce reprezintă nu doar culminaţia unui lung parcurs de studiu, ci şi o etapă crucială în cariera farmaceutică. În forma sa actuală, examenul nu reflectă întreaga competenţă obţinută de studenţii din domeniul farmaceutic, ci poate doar determinarea şi perseverenţa viitorilor farmacişti de a trece cu bine de acest moment decisiv în cariera lor", se mai arată în comunicat.

viewscnt