Acordul dintre România şi Ungaria pentru colaborarea în domeniul transplantului pulmonar, agreat deja între cele două părţi, ar putea fi semnat la finalul lunii mai, după finalizarea procedurii de transfer al pacienţilor, a declarat marţi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.
Luni, România şi Ungaria au ajuns la un acord pentru colaborarea în domeniul transplantului pulmonar, miniştrii Sănătăţii din cele două state convenind semnarea unui memorandum de înţelegere în acest sens.
Anunţul a fost făcut de Ministerul Sănătăţii după o întâlnire care a avut loc luni, la Budapesta, între Sorina Pintea, şi prof. dr. Miklos Kasler, ministrul Sănătăţii din Ungaria.
“Pentru transplantul pulmonar avem un acord pe care deja l-am agreat ambele părţi, dar eu am opinat că vom semna acest acord în momentul în care vom avea şi procedura prin care pacienţii vor merge în străinătate”, a spus marţi Sorina Pintea, citată de Agerpres.
“Prin urmare, echipele tehnice vor începe să lucreze la procedura propriu zisă şi am convenit cu partea ungară că la sfârşitul lunii mai vom semna aceste acord împreună cu procedura de transplant efectiv pentru pacienţii din România”, a completat ministrul.
Ministerul Sănătăţii din România caută în prezent soluţii pentru asigurarea tratamentului corespunzător pentru pacienţii români care au nevoie de transplant pulmonar.
Cei doi miniştri au demarat luni discuţii şi pentru identificarea altor domenii de colaborare, precum oncologia şi achiziţia comună de medicamente şi vaccinuri.
În octombrie 2018, Sorina Pintea afirma că zece pacienţi din România urmează să facă transplant pulmonar în Ungaria, în urma unui acord care urmează să fie încheiat între cele două ţări.
Anterior, în cadrul unui prim acord realizat cu partea ungară, o fetiţă de opt ani din judeţul Suceava, care avea nevoie urgent de transplant pulmonar, a fost tratată în Ungaria.
Ţara vecină este singura care a acceptat până acum să preia cazuri care necesită transplant pulmonar cu risc chirurgical înalt ar putea lua România sub tutelă pentru astfel de cazuri dificile.
În România, singurul spital acreditat pentru a realiza transplant de plămâni este Spitalul Sfânta Maria din Capitală, care a realizat până acum patru astfel de intervenţii în 2018.