Patru spitale din România, din care două publice şi două private, au fost încadrate în categorii superioare de acreditare în urma remedierii unor neconformităţi, a anunţat vineri Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS).
Autoritatea Naţională de Managament al Calităţii în Sănătate este instituţia care se ocupă cu acreditarea unităţilor sanitare din România.
Astfel, Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf. Ioan cel Nou" din Suceava, Centrul Medical de Evaluare, Terapie, Educaţie Medicală Specifică şi Recuperare pentru Copii şi Tineri "Cristian Şerban" din judeţul Timiş, Euromedica Hospital din Baia Mare şi Top Med Bunavestire din Craiova, care iniţial erau încadrate în categoria a V-a, au primit dreptul de a intra în categoria a II-a (acreditat cu recomandări) după progresele înregistrate.
Acest lucru a fost posibil după ce standardele de acreditare au fost îndeplinite, potrivit ANMCS.
Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf. Ioan cel Nou" Suceava a înregistrat progrese la planul de audit clinic şi aplicarea acestuia pentru evaluarea eficacităţii şi eficienţei protocoalelor şi diagnosticelor.
În aprilie, preşedintele ANMCS, Vasile Cepoi, a declarat că sistemul sanitar românesc suferă în primul rând de lipsă de organizare, mai ales în condiţiile în care descentralizarea spitalelor s-a făcut uneori necorespunzător, menţionând că Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava reprezintă un model pentru alte spitale judeţene din ţară care trebuie promovat.
De asemenea, Centrul Medical de Evaluare, Terapie, Educaţie Medicală Specifică şi Recuperare pentru Copii şi Tineri "Cristian Şerban" din judeţul Timiş a îmbunătăţit verificarea competenţelor certificate ale personalului şi a instruit angajaţii cu privire la reglementările ce stabilesc condiţiile în care depăşirea competenţelor este permisă în interesul pacientului.
Societatea Euromedica Hospital SA din Baia Mare a instruit medicii cu privire la utilizarea unitară a criteriilor de stabilire a modalităţii de rezolvare a cazului, la evaluarea iniţială a pacienţilor şi din punct de vedere al riscului infecţios, la evaluarea pacientului în funcţie de particularităţile imediate de îngrijire.
Unitatea medicală a reuşit şi integrarea unei funcţii de psiholog asistent social care este implicat în asigurarea continuităţii îngrijirilor.
Societatea Top Med Bunavestire SRL din Craiova a pus în aplicare procedura de informare cu privire la introducerea unui nou produs antibacterian, a elaborat protocoalele privind bunele practici în utilizarea antibioticelor, realizate împreună cu medicul infecţionist, şi a introdus ca regulă aplicarea criteriilor după care se stabilesc intervenţiile, procedurile şi manevrele care necesită antibioprofilaxie.
În prezent, 20 de unităţi sanitare din România sunt încadrate în categoria a II-a.
Acreditarea unităţilor sanitare este procesul de validare a conformităţii caracteristicilor serviciilor de sănătate furnizate de unităţile sanitare din România cu standarde de acreditare adoptate de către ANMCS în condiţiile legii.
Unităţile sanitare sunt clasate pe categorii de acreditare pentru a conferi încredere în competenţa tehnico-profesională şi organizatorică a acestora. Acreditarea este un proces de evaluare externă, imparţial şi independent, realizat de persoane special pregătite pentru acest demers.
Scopul acreditării este acela de a asigura condiţii de siguranţă pacientului, personalului şi mediului. Serviciile de sănătate oferite trebuie să răspundă nevoilor colectivităţilor deservite. De asemenea, preluarea pacienţilor de către unităţile sanitare trebuie să se facă în limita competenţelor şi a resurselor acestora.
În România există 6 categorii de acreditare: Categoria I - acreditat; Categoria II - acreditat cu recomandări; Categoria III - acreditat cu rezerve; Categoria IV - acreditat cu încredere redusă; Categoria V - decizie de prelungire a procesului de acreditare, iar Categoria VI - neacreditat.