BEI va aproba luna aceasta finanţarea pentru construirea spitalului regional din Cluj

BEI va aproba luna aceasta finanţarea pentru construirea spitalului regional din Cluj

Banca Europeană de Investiţii (BEI) va aproba până la finalul acestei luni finanţarea pentru construirea spitalului regional din Cluj, urmând ca finanţarea unităţii medicale din Craiova să primească undă verde până la finalul anului.

În aprilie, BEI a aprobat o finanţare de 250 milioane euro pentru construirea Spitalului Regional din Iaşi, aflat în prezent în faza de proiectare, printr-un împrumut pe o perioadă de 27 de ani.

Joi, ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a avut o întrevedere cu vicepreşedintele BEI, Christian Kettel Thomsen, în cadrul căreia au discutat despre investiţiile BEI în proiectele de infrastructură de sănătate aflate în derulare, dar şi despre viitoarele investiţii în spitalele din România.

În cadrul discuţiilor, reprezentanţii BEI au reiterat disponibilitatea şi sprijinul pentru creşterea investiţiilor în proiectele de infrastructură aflate în derulare în sistemul sanitar din România, dar şi pentru viitoarele investiţii în spitalele din ţara noastră.

De asemenea, s-a discutat despre stadiul investiţiilor BEI în derularea proiectelor de construcţie a spitalelor regionale.

"Oficialii BEI au anunţat Ministerul Sănătăţii că estimează pentru finalul acestei luni aprobarea de către board-ul băncii a finanţării pentru construcţia spitalului regional din Cluj-Napoca, având ca obiectiv semnarea contractului până la finalul anului", a precizat ministerul, într-un comunicat.

La întrevedere a participat şi secretarul de stat Andra Migiu, coordonator al proiectelor cu finanţare europeană derulate de către Ministerul Sănătăţii, precum şi experţi finaciari şi consultanţi tehnici ai BEI.

Cum arată cele trei spitale regionale

Datele oficiale arată că viitorul spital regional din Craiova va avea o suprafaţă desfăşurată de 165.256 mp şi 807 paturi pentru îngrijirea continuă a pacienţilor cu boli acute, 60 locuri în UPU, 30 paturi de chirurgie de zi, 15 paturi ingrijiri medicale de zi, 20 paturi de ingrijiri oncologice de zi. Unitatea sanitară va deţine 19 săli de operaţie.

Spre comparaţie, spitalul regional din Iaşi va avea o suprafaţă desfăşurată de 148.885 mp, iar cel din Cluj de 151.891 mp.

Valoarea investiţiei pentru spitalul regional din Craiova este de 2,85 miliarde lei, mai mare decât în cazul spitalelor regionale din Iaşi (2,38 miliarde lei) şi Cluj (2,57 miliarde lei).

Deşi costă mai puţin, spitalele regionale din Iaşi şi din Cluj sunt mai mari, potrivit indicatorilor tehnico-economici prezentanţi anterior.

Astfel, Spitalul Regional din Iaşi va avea 850 de paturi în regim de spitalizare continuă şi 40 paturi pentru spitalizare de zi şi 1.497 locuri de parcare auto, în timp ce spitalul din Cluj va avea 849 de paturi şi 1.396 locuri de parcare.

viewscnt