Ministerul Sănătăţii urmează să aprobe preţuri majorate cu 5% pentru 19 medicamente în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România (Canamed) de la 29 mai.
Măsura este cuprinsă într-un proiect de ordin elaborat de Ministerul Sănătăţii.
Proiectul de act normativ pune capăt unei penalităţi de 5% din preţ, aplicată în 2021 pentru o perioadă de 12 luni, pentru medicamentele pentru care deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă (DAPP) a transmis cu întârziere (după expirarea termenului legal de 10 zile) acceptarea preţului stabilit de minister.
Această penalitate este prevăzută în ordinul nr. 1221/2019, care arată că: “În situaţia în care DAPP/reprezentantul care a comercializat anterior medicamentul pe teritoriul României comunică ministerului acceptarea preţului stabilit de minister după expirarea termenului de 10 zile (…), preţul este aprobat la un nivel stabilit conform prevederilor prezentului ordin, diminuat cu 5% pentru o perioadă de 12 luni, aplicabil de la data aprobării”.
“Pentru situaţia punctuală în cauză a fost aplicată regula diminuării cu 5 procente a valorilor de referinţă, respectiv valoarea preţului rezultat ca urmare a analizei comparative cu preţurile din cele 12 ţări de comparaţie şi referenţierii la Preţul de Referinţă Generic şi Preţul de Referinţă Inovativ, după caz”, precizau iniţiatorii proiectului, în referatul de aprobare.
Potrivit documentului, la 28 mai 2022 se împlineşte termenul de 12 luni de diminuare a preţului cu 5%.
“Luând în considerare faptul că împlinirea termenului de 12 luni (termenul de valabilitate a nivelurilor de preţ calculate (...) care conţin o diminuare cu 5 procente) este reprezentată de data calendaristică 28 mai 2022, rezultă că ulterior indicatorului temporal menţionat preţurile pentru medicamentele vizate de către situaţia prezentată expiră şi medicamentele nu mai pot fi comercializate în România”, mai arată referatul de aprobare.
NOILE PREŢURI DE LA 1 NOIEMBRIE
În urma deciziei, preţurile a 19 medicamente se majorează cu 5% de la 29 mai 2022: variante de Afinitor, Duodart, Exelon, Gopten, Leukeran, Levetiracetam Desitin, Mannitol Vioser, Orfiril long, Perindopril tosilat, Pridax şi Puri-Nethol.
Exemple:
Afinitor 10 mg (everolimus), cutie cu 30 comprimate – preţ maxim de la 29 mai 2022 (majorat cu 5%): 9.737,02 lei cu TVA.
Duodart 0,5 mg/0,4 mg (combinaţii dutasterid + tamsolusin), cutie cu 30 capsule – preţ maxim de la 29 mai 2022: 83,24 lei.
Exelon 13,3 mg/24 h (rivastigmin), cutie cu 30 plasturi trasdermici – preţ maxim de la 29 mai 2022: 187,53 lei.