Guvernul a aprobat miercuri o hotărâre pentru înfiinţarea unui comitet naţional pentru prevenirea şi limitarea infecţiilor asociate asistenţei medicale, în cadrul căruia va fi aprobată o strategie pe această temă.
Proiectul a fost propus de Ministerul Sănătăţii încă din iunie 2021.
Noul comitet va propune Ministerului Sănătăţii adoptarea de noi acte normative sau modificarea celor în vigoare, în vederea realizării acţiunilor cuprinse în Planul naţional de prevenire a IAAM şi în Strategia naţională de prevenire şi limitare a IAAM.
De asemenea, Comitetul va elabora, anual, un plan naţional de informare publică cu privire la ceea ce reprezintă infecţiile asociate asistenţei medicale, modalităţile de apariţie, măsurile de prevenire, inclusiv responsabilităţile pacienţilor şi aparţinătorilor acestora.
Din componenţa Comitetului Naţional pentru Prevenirea şi Limitarea Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale vor face parte, alături de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, cei ai Institutului Naţional de Sănătate Publică, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei / Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Ministerului Transporturilor, Serviciului Român de Informaţii, Academiei Române, Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, Asociaţiei Municipiilor din România, Asociaţiei Oraşelor din România, Asociaţiei Comunelor din România.
Mai mult, un grup de 10 experţi va sprijini activitatea comitetului. Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comitetului, întocmit de Ministerul Sănătăţii va fi prezentat la prima reuniune a membrilor acestuia şi va fi aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a HG.
Din ianuarie 2021, România are o nouă lege privind prevenirea, diagnosticarea şi tratamentul infecţiilor asociate asistenţei medicale din unităţile medicale şi din azile, care urmează să fie implementată în mai multe etape în următorul an.
Potrivit iniţiatorilor noii legi, prevenirea infecţiilor asociate asistenţei medicale constituie un obiectiv major naţional, întrucât aceste infecţii reprezintă principala ameninţare la adresa siguranţei pacienţilor îngrijiţi în unităţi medicale.
Actul normativ a fost elaborat pornind de la principiul că fiecare pacient care primeşte îngrijiri într-o unitate medicală din România are dreptul, garantat de stat, de a fi protejat faţă de dobândirea unei IAAM.