Ministerul Sănătăţii şi cel al Educaţiei au stabilit modul în care se va asigura asistenţa medicală a preşcolarilor, elevilor şi studenţilor în următorul an şcolar, care debutează luna viitoare în plină pandemie de Covid-19.
Condiţiile sunt cuprinse într-un proiect de ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Educaţiei, care ar trebui să intre în vigoare la 30 de zile după publicarea în Monitorul Oficial.
Ordinul a fost elaborat deoarece "sunt necesare modificări în vederea actualizării baremului de medicamente, materiale sanitare, echipament medical atât din cadrul cabinetelor medicale şcolare şi studenţeşti, cât şi din cabinetele stomatologice şcolare şi studenţeşti", arată autorii proiectului, în referatul de aprobare al proiectului.
"La această dată actul normativ care reglementează asigurarea asistenţei medicale pentru studenţi este Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei nr. 653/2001 privind asistenţa medicală a preşcolarilor, elevilor şi studenţilor, cu modificările şi completările ulterioare, impunându-se elaborarea unui singur act normativ care care să reunească asistenţa medicală şcolară, studenţească şi stomatologică", se mai arată în document.
Noul ordin adaptează normarea cadrelor medicale din unităţile de învăţământ la realităţile existente şi stabileşte specialităţile cu competenţă pentru asigurarea asistenţei medicale şcolare.
În plus, este introdus un formular de adeverinţă medicală, iar formularul de examinare medicală de bilanţ pentru elevi cuprinde indici de înălţime şi greutate, conform referinţelor naţionale emise de Institutul Naţional de Sănătate Publică.
CE PREVEDE NOUL ORDIN
Noul ordin prevede categoriile de personal implicate în asigurarea asistenţei medicale a preşcolarilor, elevilor şi studenţilor, care sunt următoarele:
- personalul medical din unitatea de învăţământ preuniversitar sau instituţia de învăţământ superior;
- psihologul, consilierul şcolar, logopedul unităţii de învăţământ;
- asistentul social responsabil de unitatea de învăţământ;
- personalul cu atribuţii specifice din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi al municipiului Bucureşti;
- personalul din administraţia publică locală cu competenţe partajate în învăţământul preuniversitar şi universitar, de stat;
- directorul unităţii de învăţământ preuniversitar/conducerea instituţiei de învăţământ superior;
- educatorul, profesorul sau dirigintele grupei/clasei respective;
- personalul didactic, personalul didactic auxiliar şi nedidactic din unitatea de învăţământ;
- personalul din inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti.
"Pentru asigurarea în condiţii optime a activităţii de medicină şcolară, autorităţile administraţiei publice locale desemnează medici coordonatori, din rândul medicilor activi din cabinetele medicale/stomatologice din unităţile de învăţământ preuniversitar şi instituţiile de învăţământ superior. La propunerea medicilor coordonatori, vor fi desemnaţi asistenţi medicali coordonatori pentru fiecare tip de cabinet", se arată în ordin.
Personalul medical care exercită funcţiile de medic sau asistent medical coordonator beneficiază de majorarea salariului de bază, conform legii, pe perioada cât exercită această funcţie.
Organizarea evaluării şi supravegherii stării de sănătate a preşcolarilor, elevilor şi studenţilor din unităţile şcolare de stat şi particulare autorizate/acreditate, de către personalul medical.
Unităţile de învăţământ şi autorităţile publice locale trebuie să asigure condiţiile igienico-sanitare privind organizarea şi desfăşurarea în bune condiţii a activităţii instructiv-educative, iar respectarea acestora este verificată de către personalul împuternicit din cadrul Inspecţiei Sanitare de Stat din cadrul Ministerului Sănătăţii şi al Serviciului control în sănătate publică din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene.
"Conducerea unităţilor de învăţământ preşcolar, în colaborare cu personalul de specialitate din direcţiile de sănătate publică vor stabili circuitele funcţionale corespunzătoare în vederea prezentării preşcolarilor cu părinţii la triajul epidemiologic zilnic, înainte de intrarea în colectivitate, iar unităţile de învăţământ preuniversitar vor asigura condiţiile necesare personalului medical în vederea efectuării triajului epidemiologic după vacanţe şi ori de câte ori este nevoie, inclusiv prin mobilizarea elevilor/studenţilor şi cadrelor didactice", mai prevede ordinul.