Dr. Roxana Stroe a preluat oficial începând de marţi funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), în locul Cristinei Racoceanu.
Anunţul a fost făcut marţi seară de ANMDMR, după ce 360medical.ro a relatat luni, în exclusivitate, că Roxana Stroe are cele mai mari şanse de a prelua funcţia.
"Începând de astăzi, 19 ianuarie 2021, dr. Roxana Stroe revine în funcţia de preşedinte al ANMDMR. De 11 ani în Agenţie, dr. Roxana Stroe îşi propune să contribuie concret, împreună cu Ministerul Sănătăţii, CNAS şi alte instituţii relevante la proiectele de creştere a accesului pacienţilor la medicamente eficiente şi sigure", a anunţat agenţia.
Roxana Stroe a mai ocupat funcţia de preşedinte interimar al ANMDMR timp de 4 luni, între 14 ianuarie şi 21 mai 2020. Anterior, Roxana Stroe a fost coordonator al Direcţiei Farmacovigilenţă din cadrul agenţiei.
“Pandemia de Covid-19 este o perioadă dificilă pentru noi toţi dar, împreună cu Ministerul Sănătăţii, echipa de profesionişti a ANMDMR va continua să răspundă prompt provocărilor inerente pandemiei şi să ofere soluţii rapide şi eficiente, în beneficiul pacientului român. Experţii Agenţiei sunt parte activă a celor mai importante grupuri de lucru ale EMA şi contribuie la implementarea strategiei europene de gestionare a crizei cauzate de virusul SARS-CoV-2”, a afirmat dr. Roxana Stroe, citată în comunicatul ANMDMR.
Potrivit legii de reorganizare a agenţiei, intrată în vigoare în iulie 2019, ANMDMR este condusă de un preşedinte şi de doi vicepreşedinţi, iar numărul maxim de posturi este de 500, inclusiv preşedintele şi vicepreşedinţii.
Posturile de preşedinte şi vicepreşedinte ar trebui ocupate prin concurs organizat de Ministerul Sănătăţii, potrivit actului normativ.