Guvernul a aprobat luni o hotărâre care creează cadrul legal pentru organizarea examenelor de angajare permanentă a salariaţilor încadraţi temporat în perioada pandemiei de Covid-19.
Hotărârea de guvern era necesară ca legislaţie secundară, după ce luna trecută a intrat în vigoare o lege care prevede că personalul medical încadrat temporar pe perioada pandemiei va continua activitatea încă 90 de zile, perioadă în care vor fi organizate concursuri pentru angajarea pe durată nedeterminată.
Noul act normativ modifică şi completează HG nr. 144/2010, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii.
"Prin hotărârea aprobată astăzi de guvern a fost stabilit cadrul legal pentru organizarea examenelor în vederea ocupării posturilor pe perioadă nedeterminată pentru personalul angajat pe perioada stării de alertă pe cele 2.000 de posturi aprobate pentru personalul contractual din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi al serviciilor de ambulanţă judeţene şi Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov", a precizat Executivul, într-un comunicat.
Legea intrată în vigoare în aprilie prevede că personalul numit sau angajat pe perioadă determinată îşi va continua activitatea pentru o perioadă de 90 zile după încetarea stării de alertă.
În acest termen de 90 de zile, unităţile sanitare, DSP-urile, serviciile de ambulanţă sau instituţiile de asistenţă socială vor organiza examen în vederea ocupării posturilor pe perioadă nedeterminată pentru personalul încadrat temporar.
Examenul trebuie organizat anterior încetării contractului individual de muncă pe perioadă determinată.
“Modalitatea de organizare şi desfăşurare a examenului se elaborează şi se aprobă prin ordin al ministrului sau, după caz, prin act administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire, în termen de 30 de zile de la data intrării in vigoare a legii”, prevede actul normativ.
După debutul pandemiei de Covid-19, guvernul a permis încadrarea temporară a mai multor mii de persoane în spitale şi la serviciile de ambulanţă, pentru a ajuta la depăşirea situaţiei critice din anumite perioade cu vârfuri de infectări.
Astfel, începând din martie 2020, numărul de posturi de la direcţiile de sănătate publică (DSP) judeţene şi de la serviciile de ambulanţă a fost suplimentat temporar cu 2.000.