Importurile de medicamente ale României au crescut cu 18,3% în primele opt luni din 2019, în timp ce exporturile dau semne de revenire după un început mai slab de an, arată un raport realizat de Institutul Naţional de Statistică (INS), consultat de 360medical.ro.
Astfel, importurile de produse medicale şi farmaceutice au însumat 271,5 milioane euro în luna august, în creştere cu 8,5% faţă de august 2018.
În acelaşi timp, exporturile de produse medicale şi farmaceutice ale României au însumat 68 milioane euro în a opta lună din 2019, în urcare cu 22,7% faţă de aceeaşi lună a anului trecut.
În primele opt luni din acest an, România a importat produse medicale şi farmaceutice în valoare de 2,28 miliarde euro, în creştere cu 18,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
În schimb, exporturile de produse medicale şi farmaceutice au urcat într-un ritm mai slab (+3,1% faţă de perioada ianuarie-august 2018), însumând 532,6 milioane euro.
Evoluţia vine după intrarea în vigoare, de la 1 ianuarie 2019, a noului Catalog naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România (Canamed).
Astfel, România a înregistrat în primele opt luni ale acestui an un deficit în comerţul exterior cu produse medicale şi farmaceutice de 1,75 miliarde euro, în creştere sensibilă faţă de nivelul din ianuarie-august 2018, relevă datele oficiale.
Anul trecut, importurile de medicamente ale României au crescut cu 1,9% faţă de anul anterior şi au atins un nivel-record de 3,06 miliarde euro, valoare de patru ori mai mari decât nivelul exporturilor.
Exporturile de produse medicale şi farmaceutice ale României au însumat 769,4 milioane euro în 2018, în creştere cu 0,4% faţă de anul anterior.