Ministerul Sănătăţii a anunţat lista spitalelor care vor primi bani din PNRR pentru digitalizare

Ministerul Sănătăţii a anunţat lista spitalelor care vor primi bani din PNRR pentru digitalizare

Sistemul de Sănătate din România beneficiază de fonduri pentru digitalizare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Cu toate acestea, Ministerul Sănătăţii a întârziat mult procedurile de evaluare şi selecţie, anunţând abia anul acesta proiectele selectate pentru două componente cheie: digitalizarea instituţiilor cu atribuţii în domeniul sanitar aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii şi digitalizarea spitalelor publice. 

Astfel, miercuri, 6 martie, a fost publicată lista spitalelor publice care primesc fonduri din PNRR pentru investiţii în sistemele informatice şi în infrastructura digitală.

Pe această componentă, procesul este în mare întârziere, fiind anunţată până acum doar lista obiectivelor de investiţii eligibile, care cuprinde 308 de proiecte. Valoarea totală finanţată prin PNRR a proiectelor aprobate este de 493,9 milioane lei fără TVA.

Lista cuprinde 207 spitale, din cele 308 de unităţi incluse pe lista proiectelor eligibile.

Proiectele aprobate sunt foarte diverse, de la ţinte mai ambiţioase, precum “eficientizarea serviciilor medicale prin analiza automată cu ajutorul IA” (depus de Institutul Oncologic Cluj), până la obiective mai modeste, precum digitalizarea activităţii (Spitalul de Psihiatrie Tulgheş).

Cele mai multe spitale au depus proiecte pentru investiţii în sistemele informatice sau modernizarea acestora, sugerând simple achiziţii de calculatoare, soft-uri şi sisteme IT.

După anunţarea listei proiectelor selectate, care trebuie să se încadreze în valoarea finanţată prin PNRR, urmează semnarea contractelor şi demararea efectivă a proiectelor, care trebuie să se încheie cel mai târziu în 2026.

viewscnt