Ministerul Sănătăţii: 13 persoane din Gorj care au intrat în contact cu italianul infectat au avut rezultat negativ la testul pentru coronavirus

Ministerul Sănătăţii: 13 persoane din Gorj care au intrat în contact cu italianul infectat au avut rezultat negativ la testul pentru coronavirus

Niciun caz de infecţie cu coronavirus nu a fost confirmat oficial în România până acum, toate cele 13 persoane care au intrat în contact cu italianul confirmat cu infecţie având rezultat negativ în urma testelor realizate la Institutul Matei Balş, a declarat miercuri secretarul de stat Nelu Tătaru din Ministerul Sănătăţii.

Alte 19 probe prelevate de la persoane din Gorj sunt în curs de testare. "Toate cele 13 persoane testate au test negativ. Mai sunt 19 în lucru", a afirmat Nelu Tătaru.

De asemenea. autorităţile au decis ca toate persoanele care vin din zone de focar să fie băgate în carantină instituţionalizată.

"Acestea vor fi cele 14 zile în care vor fi testaţi la intrarea în carantină, iar la ieşire se vor da două teste la 24 de ore distanţă. Cei care vor veni din Veneto şi Lombardia va fi izolare la domiciliu. Comitetele judeţene de urgenţă sub coordonarea prefectului, vor administra aceste centre de carantină”, a mai spus secretarul de stat.

Anunţul a fost făcut într-o conferinţă de presă susţinută de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii.

Conferinţa referitoare la gestionarea situaţiei privind coronavirusul SARS-CoV-2, care provoacă boala Covid-19, a fost a organizată la sediul Ministerului Afacerilor Interne.

Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Capitală a primit spre analiză 32 de probe prelevate de la persoane din judeţele Gorj şi Dolj care au intrat în contact cu cetăţeanul italian depistat pozitiv cu coronavirus după întoarcerea în Italia.

viewscnt