Ministerul Sănătăţii a elaborat o nouă metodologie de desfăşurare a examenului de obţinere a titlului de medic, medic dentist şi farmacist specialist de la finalul perioadei de rezidenţiat, care ar urma să se aplice din acest an. Noua metodologie-cadru urmează să fie valabilă pentru toţi anii viitori, stabilind cadrul general pentru organizarea şi desfăşurare a probelor examenului de obţinere a titlului de medic, medic dentist şi farmacist specialist.
Noua metodologie este cuprinsă într-un proiect de ordin comun al ministrului Sănătăţii şi ministrului Educaţiei.
Până acum, metodologia de desfăşurare a probelor de examen s-a aprobat pentru fiecare sesiune de examen în parte, prin ordin al Ministrului Sănătăţii.
Potrivit reglementărilor actuale, la finalizarea programelor de pregătire în rezidenţiat, titlul de specialist se obţine de către medici, medici dentişti şi farmacişti, în urma susţinerii şi promovării unui examen organizat de Ministerul Sănătăţii.
Examenul se susţine în baza unei metodologii de desfăşurare a probelor de examen, aprobată prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi ministrului educaţiei şi cercetării.
CE PREVEDE NOUA METODOLOGIE
Potrivit proiectului, Ministerul Sănătăţii organizează anual, în trimestrele 1 şi 4 ale anului, două sesiuni de examen pentru obţinerea titlului de calificare de medic, medic dentist, respectiv farmacist specialist.
Examenul de obţinere a titlului de medic, medic dentist, respectiv farmacist specialist, reprezintă etapa finală, de evaluare şi certificare a formării specialiştilor din domeniul sănătăţii, în urma căruia, candidaţii confirmaţi prin Ordin al Ministrului Sănătăţii, dobândesc titlul de calificare şi dreptul de liberă practică, în specialitatea confirmată.
Sunt declaraţi promovaţi la examen şi confirmaţi în titlul de calificare Specialist, prin ordin al ministrului sănătăţii, în specialitatea pentru care au susţinut examenul, toţi candidaţii care în urma susţinerii probelor obligatorii au obţinut minimum nota 7.00.
Examenul poate fi susţinut de candidaţii care:
- fac dovada finalizării stagiilor de pregătire teoretică şi practică, cuprinse în curriculumul specialităţii pe care doresc să o obţină.
- au fost confirmaţi medici, medici dentişti şi farmacişti rezidenţi în specialitatea respectivă şi au finalizat perioada de pregătire în rezidenţiat.
- medici, medici dentişti sau farmacişti, specialişti sau primari într-o anumită specialitate, care au efectuat programul de obţinere a celei de a doua specialităţi cu taxă şi au finalizat stagiile de pregătire teoretică şi practică.
- prin derogare de vechime, în condiţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidentiatului, candidaţii aflaţi în ultimele 6 luni dinaintea finalizării integrale a pregătirii.
Examenul se desfăşoară în instituţii acreditate din centrele universitare medicale, care asigură pregătirea pentru modulele teoretice precum şi baremul de manopere, proceduri, tehnici diagnostice şi terapeutice din curriculumul de pregătire.
Examenul constă în susţinerea unei probe scrise, a una, două sau trei probe clinice (în funcţie de prevederile tematicii aprobate pentru specialitatea respectivă) şi a unei probe practice.
Tematicile valabile, aprobate pentru fiecare specialitate, sunt publicate cu minimum 6 luni anterior intrării în vigoare, pe pagina web a Ministerului Sănătăţii.