OMS nu exclude varianta ca SARS-CoV-2 să fi provenit dintr-un laborator

OMS nu exclude varianta ca SARS-CoV-2 să fi provenit dintr-un laborator

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) nu exclude varianta ca virusul SARS-CoV-2 să fi provenit dintr-un laborator şi solicită Chinei mai multă transparenţă pentru a identifica originea pandemiei.

Joi, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a făcut mai multe declaraţii pe această temă.

Astfel, şeful OMS a precizat că organizaţia consideră că este prematur să elimine varianta unei posibile legături între pandemia de Covid-19 şi un incident survenit într-un laborator ştiinţific.

Mai mult, Tedros Adhanom Ghebreyesus a solicitat Chinei să ofere acces la datele originale, o provocare importantă în prima anchetă realizată de experţii OMS, la începutul acestui an.

În lipsa acestor date primare, concluziile experţilor au fost puse sub semnul întrebării de o parte a comunităţii ştiinţifice.

"OMS solicită Chinei să fie transparentă, deschisă şi cooperantă, mai ales în privinţa informaţiilor, a datelor primare pe care le-am solicitat încă din primele zile ale pandemiei", a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus , citat de The Guardian.

Declaraţia şefului OMS este surprinzătoare, în condiţiile în care el a susţinut China după declanşarea pandemiei.

viewscnt