Persoanele care sunt purtătoare ale variantei genetice asociate cu cel mai mare risc pentru boala Alzheimer îşi pot pierde capacitatea de a detecta mirosurile mai devreme decât persoanele care nu sunt purtătoare ale variantei genetice, ceea ce poate fi un semn timpuriu al viitoarelor probleme de memorie şi gândire, potrivit unui studiu publicat miercuri, în revista Neurology. Varianta genetică asociată cu acest risc crescut de Alzheimer se numeşte APOE e4.
„Testarea capacităţii unei persoane de a detecta mirosurile poate fi o modalitate utilă de a prezice viitoarele probleme cognitive", a declarat autorul studiului, dr. Matthew S. GoodSmith, de la universitatea din Chicago.
Deşi este nevoie de mai multe cercetări pentru a confirma aceste rezultate şi pentru a determina ce nivel de pierdere a mirosului ar putea prezice un risc de Alzheimer, aceste rezultate pot fi promiţătoare, în special în studiile care vizează identificarea persoanelor cu risc de demenţă la începutul bolii, spun specialiştii.
Studiul s-a bazat pe un sondaj care a inclus testarea simţului olfactiv a peste 865 de persoane. Cercetătorii au testat capacitatea acestora de a detecta un miros, cât şi capacitatea de a identifica ce miros simţeau.
Testele au fost efectuate la intervale de cinci ani.
Abilităţile cognitive şi de memorie ale participanţilor au fost, de asemenea, testate de două ori, la un interval de cinci ani.
Probele de ADN au oferit cercetătorilor informaţii despre purtătorii unei genei asociate cu un risc crescut de Alzheimer.
La testul pentru detectarea mirosurilor, scorurile au variat de la zero la şase, în funcţie de câte concentraţii diferite de mirosuri au putut identifica participanţi.
Persoanele purtătoare ale variantei genei au avut cu 37% mai puţine şanse de a avea o bună detectare a mirosurilor decât persoanele fără această genă, la un singur punct de timp.
Cercetătorii au luat în calcul şi alţi factori care ar putea afecta rezultatele, cum ar fi vârsta, sexul şi nivelul de educaţie.
Purtătorii genei au început să se confrunte cu alterarea mirosului la vârsta de 65-69 de ani. La această vârstă, purtătorii genei puteau detecta în medie aproximativ 3,2 dintre mirosuri, faţă de aproximativ 3,9 mirosuri pentru persoanele care nu erau purtătoare ale genei.
Persoanele purtătoare ale variantei genei nu au prezentat o diferenţă în capacitatea lor de a identifica ce miros simţeau până la vârsta de 75-79 de ani.
Odată ce au început să îşi piardă capacitatea de a identifica mirosurile, aceasta a scăzut mai repede la purtătorii genei decât în cazul elor care nu erau purtători ai genei.
Abilităţile de gândire şi de memorare au fost similare între cele două grupuri la începutul studiului, dar, aşa cum era de aşteptat, cei care purtau varianta genei au înregistrat în timp un declin mai rapid al abilităţilor de gândire decât cei care nu aveau riscul genetic.
„Identificarea mecanismelor care stau la baza acestor relaţii ne va ajuta să înţelegem rolul simţului olfactiv (al mirosului) în neurodegenerare", a concluzionat dr. GoodSmith, comentând rezultatele studiului.
Una dintre principalele limitări ale studiului a fost faptul că nu au fost incluse persoane cu demenţă severă.
