Un tânăr care studiază în China şi care s-a întors acum opt zile în România a fost internat la Spitalul Judeţean Bacău şi apoi transferat la Institutul "Matei Balş" din Bucureşti, fiind suspectat că ar fi infectat cu noul coronavirus, potrivit publicaţiei locale Deşteptarea, care citează reprezentanţi ai DSP Bacău. Ministerul Sănătăţii consideră că "este foarte puţin probabil ca pacientul să fie infectat cu noul coronavirus".
UPDATE 2: Ministerul Sănătăţii a transmis primele informaţii oficiale despre situaţia pacientului cu suspiciune de infecţie cu noul Coronavirus de la Bacău, precizând că "este foarte puţin probabil ca pacientul să fie infectat cu noul coronavirus".
"Pacientul a venit dintr-o regiune din China cu puţine cazuri confirmate de infecţie cu noul Coronavirus (128 cazuri), răspândite în 11 localităţi. A sosit în ţară în urmă cu 8 zile. Este foarte puţin probabil ca pacientul să fie infectat cu noul Coronavirus", a precizat ministerul, într-un comunicat transmis presei.
"La sosirea în ţară a prezentat doar febră şi tuse seacă, care între timp s-au remis în momentul de faţă acuzând dureri musculare. Simptomatologica a fost redusă şi neelocventă", mai arată instituţia.
Potrivit ministerului, pacientul va fi internat în cursul acestei seri la Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş", evaluat şi diagnosticat clinic şi biologic.
UPDATE 1: Tânărul le-a spus medicilor că prezintă mai multe simptome asociate infectării cu coronavirus şi este transferat la Institutul "Matei Balş" din Bucureşti în cursul acestei zile pentru efectuarea testelor.
Directorul Spitalului Judeţean Bacău, doctorul Adrian Popa, afirmă că bărbatul nu prezenta simptome agravante, care i-ar fi pus viaţa în pericol, dar avea dureri musculatorii şi o tusă seacă.
"A spus că a venit pe 17 ianuarie din China şi de aceea ne-a ridicat suspiciunea de coronavirus. (...) Pacientul a spus că a fost undeva la 1.000 de kilometri de focarul din China. Când s-a întors acasă, în Bacău, a simţit în avion că îl încearcă o răceală. S-a tratat acasă cum a ştiut el şi au reînceput simptomele. Aşa că s-a prezentat la UPU mai mult speriat", a declarat directorul Spitalului Judeţean Bacău, pentru Agerpres.
Managerul a precizat că la Spitalul Judeţean Bacău i-au fost făcute teste pentru gripă tânărului, care au ieşit negative, dar nu şi testul pentru coronavirus, pentru că acesta nu există la spital.
Pe de altă parte, directorul Spitalului Judeţean Bacău a precizat că tânărul cu suspiciune de coronavirus s-a întors din China cu un alt grup de studenţi din Braşov, dar niciunul dintre aceştia din urmă nu a acuzat vreun simptom.
Medicii spitalului au luat imediat măsurile recomandate, au prelevat probe pe care le-au trimis la Institutul Matei Balş din Capitală.
„Din ce date avem la acest moment, este vorba despre un tânăr, de 24 de ani, care studiază în China şi care a venit în Bacău în urmă cu opt zile. A acuzat febră inclusiv în avion, dar ulterior nu a mai avut stare febrilă. În schimb a tuşit, iar acum s-a prezentat la UPU cu dureri musculare, care pot fi şi un efect secundar al acestei tuse. A fost introdus în camera de izolare, i se efectuează toate investigaţiile necesare, s-a luat legătura şi cu Institutul Matei Balş, aşteptăm rezultatele”, a declarat directorul Direcţiei de Sănătate Publică Bacău, Alin Năstasă, citată de publicaţia menţionată.
Bilanţul coronavirusului din China continuă să se agraveze în ritm rapid, până luni fiind raportate 81 de decese şi circa 2.800 de cazuri de îmbolnăvire din cauza virusului.
În afara Chinei, virusul a fost deja confirmat la persoane care au ajuns în 12 ţări: Statele Unite, Thailanda, Coreea de Sud, Japonia, Taiwan, Malaezia, Singapore, Australia, Franţa, Vietnam, Nepal şi Canada.
Totuşi, o singură ţară din Europa – Franţa – a raportat până acum cazuri de infecţie cu noul coronavirus.
Virusul a fost denumit provizoriu 2019-nCoV de către OMS, în timp ce presa internaţională foloseşte tot mai des numele de “virusul Wuhan”.
Experţii chinezi consideră că virusul a apărut într-o piaţă de animale din Wuhan.