Categorii: Știri

Primul echipament pentru colectarea de plasmă în vederea tratării pacienților cu Covid-19, instalat la Centrul de Transfuzie Sangvină București

Timp citire articol: 3 minut(e)

Primul echipament pentru colectarea de plasmă umană în vederea tratării pacienților cu Covid-19 a fost instalat joi la Centrul de Transfuzie Sangvină București.

Echipamentul a fost donat către Ministerul Sănătății, care a semnat la finalul lunii martie protocolul de donație cu donatorul, compania Besmax Pharma Distribution.

„Este primul pas pe care-l face România pentru terapia cu plasmă de la convalescenți. Cu ajutorul acestui echipament și al kiturilor aferente, se va colecta plasmă de la pacienții deja vindecați de Covid-19, iar această plasmă va fi apoi transfuzată actualilor pacienți, pentru a-i ajuta să lupte cu boala”, a afirmat Florin Hozoc, citat într-un comunicat remis 360medical.ro.

Potrivit managerului, sistemul de sănătate din România reușește astfel să ofere tratamente de nivel mondial aproape în același timp cu sistemele de sănătate din cele mai dezvoltate țări ale lumii.

“E o dovadă clară a beneficiilor pe care le poate aduce pacienților români colaborarea dintre mediul privat și sistemul public de sănătate”, a adăugat Florin Hozoc.

În primă fază au fost donate trei echipamente de plasmafereză și a 3.000 de kituri de colectare, care pot fi folosite pentru tratamentul pacienților critici cu Covid-19 cu globuline hiperimune, derivate din plasma persoanelor vindecate după infecția cu coronavirus.

Donația va fi suplimentată, însă, prin oferirea utilizării gratuite a încă 14 echipamente similare pentru 14 județe din România. Astfel, la sfârșitul săptămânii viitoare, în 17 capitale de județ și în municipiul București se va putea efectua terapia cu plasmă de la convalescenți pentru salvarea pacienților infectați cu noul coronavirus.

Donația de joi către Centrul de Transfuzie Sanguină București s-a făcut în baza unui contract de sponsorizare, firma donatoare angajându-se să instruiască personalul din cadrul centrului și să acorde asistență tehnică pentru asigurarea funcționării permanente a echipamentului.

Pe lângă Centrul de Transfuzie Sanguină București, beneficiază de donații și centrele județene de transfuzie din Timișoara și Iași, precum și centrul județean din Piatra Neamț, unde echipamentele de plasmafereză se instalează tot în aceste zile.

Cu ajutorul echipamentelor și kiturilor donate vor putea fi oferite tratamente pentru între 4.000 și 12.000 de pacienți cu Covid-19.

ETODA, FOLOSITĂ ÎN CHINA ȘI SUA

Anunțul vine în contextul în care spitalele din New York se pregătesc să folosească derivate din sânge de la persoanele vindecate de infecția cu coronavirus pentru a-i trata pe pacienții cu forme severe de Covid-19, o metodă bazată pe anticorpi veche de peste un secol și testată deja de mai multe ori, inclusiv în perioada pandemiei de gripă spaniolă din 1918-1919.

Metoda presupune infuzii de sânge de la cei vindecați, care ar trebui să conțină anticorpi pentru coronavirus.

Această abordare a revenit din nou în atenție după ce medicii din China au folosit globuline hiperimune, derivate din plasma pacienților vindecați, pentru a-i trata pe pacienții cu coronavirus.

În 23 martie, guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, a anunțat un plan de a folosi plasmă pentru tratament, în condițiile în care New York-ul este unul dintre cele mai mari focare ale epuidemiei de coronavirus din SUA, cu peste 25.000 de cazuri de infecție confirmate și peste 200 de morți din cauza Covid-19.

Între timp, autoritatea de reglementare în domeniul alimentelor și medicamentelor (FDA) a aprobat folosirea plasmei la pacienți ca metodă de urgență.

De altfel, două mari spitale din New York – Mount Sinai și Albert Einstein College of Medicine – folosesc plasmă colectată de la pacienții vindecați de infecția cu coronavirus pentru a-i trata pe cei bolnavi.

Redactia

Articole recente

Un medicament experimental ar putea ușura exercițiile fizice și sarcinile zilnice pentru cardiaci

Un studiu clinic internațional testează un potențial tratament pentru cardiomiopatia hipertrofică. Rezultatele au fost prezentate la reuniunea anuală a Societății…

18 mai 2024 11:43

Boala Alzheimer fără simptome. Cum explică oamenii de știință acest lucru?

Fiecare persoană experimentează îmbătrânirea în felul său, iar factori precum genetica, stilul de viață și mediul joacă un rol în…

18 mai 2024 10:01

Oamenii de știință avertizează că bolile cerebrale se vor agrava odată cu intensificarea schimbărilor climatice

Schimbările climatice se manifestă din ce în ce mai mult, le resimțim zilnic efectele în întreaga lume. Anul 2023 a…

17 mai 2024 17:50

Durata de pregătire în rezidențiat pentru specialitatea radioterapie, majorată cu un an

Durata de pregătire în rezidențiat pentru specialitatea radioterapie urmează să fie majorată de la patru la cinci ani, potrivit unui…

17 mai 2024 16:58

Biomarkerii bolii Alzheimer observați la tinerii cu diabet zaharat

Potrivit unui nou studiu, adolescenții și adulții tineri care suferă de diabet ar putea avea un risc mai mare de…

17 mai 2024 16:33

Medicamentele care conțin caproat de hidroxiprogesteron, suspendate de pe piața UE

Experții din cadrul Agenției Europene a Medicamentului (EMA) au recomandat suspendarea autorizațiilor de punere pe piață în Uniunea Europeană a…

17 mai 2024 16:06

Românii vor putea solicita online cardul european de sănătate

Asigurații din România vor putea solicita online eliberarea cardului european de asigurări sociale de sănătate, în urma unui proiect de…

17 mai 2024 15:17

Vaccinarea împotriva HPV previne 90% din cazurile de cancer de col uterin, întărește un nou studiu. România, cele mai ridicate rate de incidenţă și mortalitate prin acest cancer din UE

HPV este una dintre cele mai frecvente infecții cu transmitere sexuală. Multe țări, inclusiv România, oferă acum vaccinarea de rutină…

17 mai 2024 14:06

Obezitatea și nivelul ridicat de zahăr din sânge, un rol din ce în ce mai mare în starea precară de sănătate a populației la nivel global, potrivit unui important studiu internațional

Obezitatea, nivelul ridicat de zahăr din sânge și hipertensiunea arterială, printre alte probleme metabolice, duc în prezent la pierderea cu…

17 mai 2024 13:12

Insulina săptămânală ar putea fi la fel de eficientă ca și dozele zilnice, după rezultate pozitive obținute în testele clinice

O injecție cu insulină administrată o dată pe săptămână, a arătat o reducere a glicemiei în concordanță cu doza zilnică…

17 mai 2024 12:07