Răzvan Prisada, numit preşedinte al ANMDMR

Răzvan Prisada, numit preşedinte al ANMDMR

Dr. farm. Răzvan Prisada, vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor din România, a fost numit preşedinte al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR).

Numirea a fost realizată după ce Răzvan Prisada a câştigat concursul organizat pentru şefia agenţiei. Calendarul prezentat de Ministerul Sănătăţii prevedea că 28 februarie este data în care trebuie afişate rezultatele finale ale concursului.

Potrivit legii de reorganizare a agenţiei, intrată în vigoare în iulie 2019, ANMDMR este condusă de un preşedinte şi de doi vicepreşedinţi, iar numărul maxim de posturi este de 500, inclusiv preşedintele şi vicepreşedinţii.

Posturile de preşedinte şi vicepreşedinte trebuie ocupate prin concurs organizat de Ministerul Sănătăţii, potrivit actului normativ.

viewscnt