Serviciile de telemedicină vor fi introduse în contractul-cadru pentru asistență medicală începând din acest an

Serviciile de telemedicină vor fi introduse în contractul-cadru pentru asistență medicală începând din acest an
martie 12 13:33 2019 1 minut(e)

Serviciile de telemedicină vor fi introduse în contractul-cadru pentru asistența medicală din România începând din acest an, a anunțat marți Ministerul Sănătății.

Anunțul a fost făcut după o întâlnire între ministrul Sănătății, Sorina Pintea,  și reprezentanții Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private (PALMED).

Una dintre temele discuției a fost “introducerea serviciilor de telemedicină, care vor fi introduse în contractul cadru începând din acest an”, a precizat ministerul, într-un comunicat.

În cadrul întâlnirii, ministrul Sănătății a subliniat importana existenței unui parteneriat între Ministerul Sănătății, Colegiul Medicilor din Romania și PALMED, ca baza a unei colaborari instituțtionale în beneficiul pacienților.

“Draftul de parteneriat între aceste instituții se află în lucru la Ministerul Sănătății, urmând ca, dupa ce va fi finalizat, să fie transmis pentru consultare către instituțiile semnatare”, a mai precizat ministerul.

Un studiu realizat recent în Statele Unite arată că telemedicina poate îmbunătăți satisfacția pacienților aflați în îngrijire postoperatorie, precum și calitatea vieții acestora.

Dezvoltarea serviciilor de telemedicină este cuprinsă și în acordul de împrumut între România și Banca Mondială privind reforma sectorului sanitar, semnat în 2014 și modificat recent la cererea părții române.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Niciun comentariu!

Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.

Adaugă un comentariu

Datele tale sunt în siguranță! Adresa de e-mail nu va fi publicată. Datele introduse nu vor fi distribuite către terți.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.