VIDEO: Cazurile de tuberculoză extensivă, care distruge ambii plămâni, sunt acum o normalitate în România

VIDEO: Cazurile de tuberculoză extensivă, care distruge ambii plămâni, sunt acum o normalitate în România

Tuberculoza este una dintre cele mai mari provocări endemice cu 1,6 milioane de decese înregistrate în 2021 la nivel global. În România, datele statistice provizorii ale Programului Naţional de Prevenire, Supraveghere şi Control al Tuberculozei indică o creştere majoră în 2022, faţă de 2021. Au fost înregistrate 8824 de cazuri în 2022 faţă de 7618 cazuri în anul 2021. Aceste date reflectă noua realitate cauzată de impactul pandemiei COVID-19 care a ţinut departe de spitale bolnavii suferinzi de alte probleme de sănătate în afara infecţiei cu SARS-COV-2, inclusiv tuberculoză. Incidenţa înregistrată în 2022 a ajuns la 46,1 cazuri la suta de mii de locuitori, de la 39,7 cazuri înregistrate la suta de mii de locuitori, în anul precedent.

Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta a dezvoltat o colaborare cu Facultatea de Geografie a Universităţii din Bucureşti, Centrul de Analiză Integrată şi Management Teritorial şi Centrul de Inovaţie şi E-Health al Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila pentru a analiza impactul pandemiei COVID-19 asupra diagnosticării tuberculozei. În anul 2022 e prima oară când se observă tendinţa de creştere a cazurilor depistate după pandemia care a avut un impact masiv asupra gradului de depistare.

Primele 3 cele mai importante şi frecvente afecţiuni ale pacienţilor care vin la Institutul de Pneumologie ,,Marius Nasta” sunt: cancerul pulmonar, pneumonia şi tuberculoza.

,,În această perioadă a anului, tuberculoza este diagnosticată cu forme extrem de severe”, a declarat pentru 360medical.ro Şef. Lucrări dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie ,,Marius Nasta”.

Dacă înainte de 2020 tuberculoza se trata în secţie, ajungeau excepţional cazuri de tuberculoză în terapie intensivă la Institutul ,,Marius Nasta”, acum ,,din păcate, permanent în secţia de Terapie intensivă există un salon în care sunt pacienţi cu tuberculoză. Acest lucru este un status postpandemic”, a subliniat dr. Beatrice Mahler.

Medicul pneumolog a mai semnalat că se depistează foarte târziu tuberculoza.

,,Depistăm tuberculoză cu localizare multiplă, cu forme cavitare. Dacă o radiografie cu o cavernă o vedeam foarte rar înainte de 2020, aceste imagini de tuberculoză extensivă, care distruge ambii plămâni, sunt acum o normalitate, din păcate”, a declarat dr. Mahler.

Una din cauzele neprezentării la medic a românilor este frica de doctor. Alta o reprezintă reţeaua de sănătate care în acest moment nu oferă accesibilitate pentru pacienţii din foarte multe zone din ţară. Reţeaua de sănătate în acest moment, pentru foarte multe zone din ţară, nu oferă accesibilitate.

,,Dacă e să vorbim corect, în România nu creşte numărul cazurilor de tuberculoză. E un efect postpandemic al gravităţii cazurilor”, a precizat dr. Beatrice Mahler.

Institutul de Pneumoftiziologie ,,Marius Nasta” derulează în prezent cel mai mare program de screening activ al tuberculozei în România - www.screeningtb.ro. Proiectul se află în ultimul an de implementare, până în acest moment intrând în screening 79.418 persoane din 33 de judeţe (datele parţiale de la începutul lunii ianuarie). Proiectul vizează populaţia din zonele rurale cu acces dificil sau deficitar la servicii medicale, persoane fără adăpost şi consumatori de droguri injectabile din marile aglomeraţii urbane şi persoane private de libertate. Prezenţa caravanei în zonele rurale, la persoanele care nu au cum să ajungă la doctor atât de uşor, a permis diagnosticul şi al altor afecţiuni respiratorii.

,,Programul nostru de screening al tuberculozei ne-a arătat că populaţia vulnerabilă este mai expusă la tuberculoză”, a spus dr. Beatrice Mahler.

Incidenţa depistată de caravanele mobile Screening TB în aceste zone vulnerabile este de 258,7 cazuri la suta de mii de locuitori, de 5,6 ori mai mare decât incidenţa calculată la nivel naţional.

,,Când ai 15% din radiografii cu modificări şi 15% din 75.000 de oameni ajung în cabinetul unui medic e un pas extraordinar”, a concluzionat managerul Institutului de Pneumoftiziologie ,,Marius Nasta”.

viewscnt