[VIDEO] Conf. univ. dr. Diana Păun, Administraţia Prezidenţială: În Planul Naţional de Combatere a Cancerului au fost introduse noi aspecte deosebit de importante

[VIDEO]  Conf. univ. dr. Diana Păun, Administraţia Prezidenţială: În Planul Naţional de Combatere a Cancerului au fost introduse noi aspecte deosebit de importante

Anual, peste 98.000 de români sunt diagnosticaţi cu o formă de cancer. Mai mult, o persoană din două care suferă de cancer se află la o vârstă activă, are sub 65 de ani, astfel că impactul asupra vieţii familiale, sociale şi profesionale este extrem de mare. ,,Supravieţuitorii de cancer sunt oameni puternici care au demonstrat că un diagnostic de cancer nu mai este astăzi o sentinţă şi că această boală, considerată în trecut fără leac, poate fi ţinută în prezent sub control, cu sprijin adecvat”, a precizat în cadrul dezbaterii online ,,Cancer Survivor 360” conf. univ. dr. Diana Loreta Păun, Consilier Prezidenţial la Departamentul de Sănătate Publică din cadrul Administraţiei Prezidenţiale. Invitata a vorbit şi despre Planul Naţional de Combatere a Cancerului şi stadiul în care se află în acest moment.

Dezbaterea ,,Cancer Survivor 360, organizată de redacţia 360medical.ro, face parte din seria conferinţelor 360 APT, Acces, politici şi terapii şi se aliniază cu întreaga serie de evenimente derulate în această săptămână dedicate Zilei Supravieţuitorului de Cancer. România este prima ţară europeană care celebrează această zi prin lege, astfel că Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer va fi sărbătorită în prima duminică a lunii iunie.

,,Iniţiativa legislativă aparţine doamnei senator Nicoleta Pauliuc, ea însăşi o supravieţuitoare de cancer, şi a fost promulgată de către Preşedintele României la începutul acestui an motiv pentru care, iată, pe data de 5 iunie prima duminică din luna iunie celebrăm Ziua Supravieţuitorilor de Cancer”, a spus conf.dr. Diana Loreta Păun.

Seria evenimentelor continuă cu o conferinţă naţională a Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, cu o cursă Race for the Cure, dedicată supravieţuitoarelor cancerului de sân şi cu un concert ce va avea loc chiar pe data de 5 iunie la Ateneul român dedicat supravieţuitorilor de cancer.

Referitor la Planul Naţional de Combatere a Cancerului acesta se regăseşte deja într-o iniţiativă legislativă care la acest moment are 70 de semnături ale parlamentarilor români care doresc să se afle printre iniţiatori.

,,Legea urmează să fie depusă în Parlament zilele acestea, în Senatul României şi apoi să sperăm că va trece repede la Camera Deputaţilor şi va ajunge la promulgare. Sunt absolut convinsă că ea va cuprinde unanimitate, pentru că, dincolo de eforturile care s-au depus pentru realizarea acestui plan naţional şi colegii de pe platformă sunt parte integrantă din realizarea lui şi ştiu prea bine cât s-a muncit. Ea dovedeşte asumarea şi colaborarea la nivel politic, la nivelul autorităţilor şi sper ca această lege cât de repede să fie implementată”, a afirmat Consilierul Prezidenţial de la Departamentul de Sănătate Publică din cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

După ce a fost lansat acest Plan, publicat la rubrica de transparenţă decizională de pe site-ul Ministerului Sănătăţii, au apărut mai multe comentarii, amendamente, update-uri.

,,A stat o perioadă suficient de lungă ca să primească toate aceste sugestii, recomandări, întrebări, detalii din partea pacienţilor, ONG-urilor, profesioniştilor, tuturor celor care au dorit să vină cu îmbunătăţiri. Toate au fost discutate de către grupul de experţi care a participat la elaborarea planului şi au fost luate în considerare. De fapt, faţă de forma iniţială a planului, au existat schimbări şi de formă privind prioritizarea obiectivelor şi de fond. Au fost introduse o o serie de noi aspecte deosebit de importante, care iniţial scăpaseră. Vă dau doar două exemple: conceptul de navigator de pacienţi şi aspectele legate de oncofertilitate. Toate aceste elemente au fost luate în considerare la modul cel mai serios şi au fost introduse în forma finală pe care sper ca toţi s-o găsească cât mai apropiată de ceea ce ne dorim cu toţii”, a mărturisit conf. univ. dr. Diana Păun.

Puteţi urmări integral înregistrarea celei de-a doua ediţii ,,Cancer Survivor 360, la care au participat 12 speakeri, atât medici oncologi cât şi din alte specialităţi, reprezentanţi ai autorităţilor, reprezentanţi ai asociaţiilor de pacienţi.

viewscnt