[VIDEO] Criza Euthyrox: Cum ar putea schimba rețeta simplă comenzile justificate

[VIDEO] Criza Euthyrox: Cum ar putea schimba rețeta simplă comenzile justificate
mai 15 12:00 2020 Timp citire articol: 3 minut(e)

Euthyrox este unul dintre medicamentele care lipsește de pe piața din România de câteva luni. Autorităţile declară că stocurile urmează să fie completate, în schimb pacienții aleargă din farmacie în farmacie pentru a găsi produsul și de cele mai multe ori nu-l găsesc. Farmaciștii independenți, împreună cu medicii de familie vin cu o soluție pentru deblocarea crizei medicamentelor care lipsesc, legată de comenzile justificate și în cazul prescripțiilor medicale simple.

360medical.ro a inițiat o discuție despre obligația de serviciu public și comenzile justificate cu dr. Nicolae Fotin, medic epidemiolog, specialist în politici de sănătate și fost președinte al ANMDM și cu farm. Sânziana Mardale, Președintele Asociaţiei Farmaciilor Independente Ethica (AFIE).

Comenzile justificate reprezintă la ora actuală singura pârghie legislativă prin care distribuitorii sunt obligați să aprovizioneze farmaciile, dacă au medicamentele respective în stoc. Ordinul privind Obligația de Serviciu Public, care face referire la medicamentele care se află în sistemul de rambursare, a fost aprobat în anul 2017 în România.

,,Această obligație este instituită suplimentar contractelor existente. Era evident atunci cum este și acum că este necesar să existe un act normativ care să stabilească aceste obligații astfel încât pacienții să nu fie puși în situația de-a nu avea nicio modalitate de-a și cere un drept pe care îl au prin constituție”, a precizat dr. Nicolae Fotin, medic epidemiolog, specialist în politici de sănătate și fost președinte al ANMDM.

Un alt ordin de ministru nr. 1345 stabilește faptul că fiecare actor din acest lanț farmacist-distribuitor-producător trebuie să raporteze la sfârșitul zilei stocul pe care îl are în unitate (farmacie sau depozit angro), inclusiv producătorul trebuie să raporteze fiecare introducere în țară a unei cantități din fiecare medicament pe care îl produce. Situațiile sunt centralizate în sistemul electronic de raportare existent pe siteul Ministerului Sănătății.

,,Este o interfață utilă atât pacienților cât și medicilor prescriptori, pentru că există o diferență între produsele autorizate existente în momentul actual și cele puse efectiv pe piață și existente în stocuri”, a spus dr. Nicolae Fotin.

Serie și număr pe prescripția medicală simplă

Comanda justificată făcută de farmaciști în baza unei rețete simple nu este acceptată de distribuitori, în condițiile în care solicitările pentru Euthyrox sunt și pe rețete simple, nu doar pe cele compensate.

,,În farmacie de regulă Euthyrox se eliberează pe prescripții simple de la medicul de familie, care sunt valabile chiar și 6 luni sau în baza scrisorii medicale”, a specificat farm. Sânziana Mardale, Președintele Asociaţiei Farmaciilor Independente Ethica (AFIE).

În acest context, propunerea AFIE este ca medicii de familie să acorde serie și număr pe rețetele simple pentru a permite farmaciilor comunitare realizarea comenzilor justificate.

,,Din punctul meu de vedere nu știu cât este utilă este prescripția simplă pentru că avem contractele care stau la baza achizițiilor: contractele între distribuitori și farmacie, între distribuitori și producători. Prescripția simplă este un semnal adresat farmaciei de a-și modifica condițiile contractuale pe care le are cu distribuitorii ei pe acel produs”, a afirmat dr. Nicolae Fotin, fostul președinte al ANMDM.

Farm. Sânziana Mardale susține că propunerea AFIE este ,,un element tehnic prin care să putem justifica o cerere suplimentară contractului. Noi farmaciștii nu percepem această comandă justificată ca un mod obișnuit de-a realiza comenzi către distribuitori”.

Recent, dr. farm. Răzvan Mihai Prisada, vicepreședintele Colegiului Farmaciștilor din România, a declarat în exclusivitate pentru 360medical.ro că ,,este nedrept ca farmaciile comunitare să poarte întreaga responsabilitate pentru că pacienții cronici nu au acces la Euthyrox”.

Ce probleme ies la iveală odată cu lipsa medicamentului Euthyrox și ce se întamplă în farmacie atunci când un medicament precum Euthyrox nu se găsește, veți putea urmări într-un material video zilele următoare.

scrie un comentariu

2 Comentarii

  1. Glesnea Elena
    mai 15, 23:51 #1 Glesnea Elena

    Unde pot găsi eutirox 100 mg.Sunt operată și sunt dependenta de acest medicament.Mai am 4 pastile (tablete)

    Răspunde acestui comentariu

Adaugă un comentariu