Una dintre cele mai importante noutăţi legislative pe tema sponsorizărilor de către companii în limita a 20% din impozitul pe profit sau pe venit o reprezintă apariţia Formularului 177. ,,Sperăm din suflet ca Ordonanţa 1679 din 20 septembrie anul acesta să schimbe aproape fundamental sau într-un mod extrem de drastic, poziţia ONG-urilor şi capacitatea lor de a susţine programele medicale dedicate românilor”, a declarat Cristiana Mateioiu, directorul executiv al Fundaţiei Inovaţii Sociale Regina Maria.
Dacă în anul 2021 o companie nu a făcut sponsorizări sau a făcut dar nu a atins plafonul maxim stabilit de lege, 20% din impozitul pe venit sau pe profit dar nu mai mult de 0,75% din cifra de afaceri, anul acesta poate folosi Formularul 177 pentru a cere ANAF să redirecţioneze în numele său suma nealocată către un ONG. Şi sunt multe ONG-uri şi fundaţii care activează în Sănătate şi pentru care pentru orice sumă venită din sponsorizare contează.
Fundaţia Inovaţii Sociale Regina Maria a ajutat anul acesta peste 5000 de pacienţi români care fac parte din categorii vulnerabile, dar şi peste 2000 de refugiaţi ucraineni, pacienţi adulţi şi copii. ,,Fundaţia noastră cheltuieşte în fiecare an peste un milion de euro pentru a susţine programele medicale pe care le susţinem de peste 11 ani”, a precizat Cristiana Mateioiu,
Fundaţia Inovaţii Sociale Regina Maria a tratat peste 12.000 de pacienţi adulţi fără venituri şi fără asigurări de la înfiinţare până acum. Pentru pacienţii ucrainieni, Fundaţia a înfiinţat şi o divizie medicală mobilă, formată din medici ucrainieni care lucrează împreună cu medici români.
,,Anul acesta am luat în grijă şi câteva mii de pacienţi ucrainieni care sunt cazaţi în centrele din Bucureşti şi din împrejurimi. Am reuşit să oferim peste 3000 de servicii medicale gratuite pacienţilor ucraineni, din care circa 45% sunt copii”, a spus Cristiana Mateioiu.
Fundaţia se susţine din donaţii şi sponsorizări, în proporţie de 70%. ,,Marea majoritate a banilor vin în continuare din donaţii şi sponsorizări, un domeniu care a fost foarte afectat de la începutul pandemiei şi până acum”, a afirmat Cristiana Mateioiu.
Majoritatea ONG-urilor care lucrează în orice domeniu, nu doar al Sănătăţii, dar lucrează cu pacienţi români, au fost afectate. Cei care ar putea să contribuie cel mai mult şi să beneficieze de această oportunitate legală a sponsorizării în limita a 20% din impozitul pe profit nu prea folosesc această facilitate.
Ordonanţa creează posibilitatea tuturor companiilor care nu au folosit plafonul legal de 20% sau 0,75% din cifra de afaceri în cursul exerciţiului fiscal 2021 să-şi exercite acum opţiunea de a redirecţiona banii.
,,Acei bani deja se află în posesia statului, ei au fost achitaţi ca şi impozit pe profit. Sperăm că în termen de 45 de zile de la depunerea formularului vor ajunge în conturile ONG-urilor menţionate”, a explicat Cristiana Mateioiu.
Formularul 177 este similar cu formularul 230 pe care îl completează persoana fizică. Companiile pot depune acest formular la ANAF până pe 25 decembrie 2022
Cu această reglementare se vor mobiliza fonduri semnificative, astfel că foarte mulţi bani pot fi puşi la lucru imediat de către ONG-urile care activează în Sănătate.
,,Sperăm să putem să avem suficiente fonduri cât să putem dezvolta serviciile pentru pacienţii români. Ştim cu toţii câtă nevoie este de îngrijiri la domiciliu, în special pentru categoriile de pacienţi defavorizaţi”, a mărturisit Cristiana Mateioiu.