Numită directoarea Biroului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în România în urmă cu câteva luni, Dr. Caroline Clarinval a stabilit priorităţile în domeniul sănătăţii publice pentru perioada următoare, una dintre acestea fiind de a lucra îndeaproape cu Ministerul Sănătăţii şi de a oferi cunoştinţele şi expertiza OMS pentru a îmbunătăţi sănătatea şi bunăstarea populaţiei.
Dr. Clarinval a acordat un interviu în exclusivitate pentru 360medical.ro, dr. Nicolae Fotin, medic epidemiolog, invitat permanent al emisiunii 360Medical, difuzată pe B1 TV.
Şefa Biroului OMS din România a împărtăşit că se află într-un proces de învăţare, descoperind o nouă ţară, un nou context de sănătate şi o nouă echipă.
,,OMS este o organizaţie care are cunoştinţe şi expertiză disponibile în ţară, aşa că am privilegiul de a lucra cu un grup de colegi foarte inteligenţi, unii dintre ei cu pregătire medicală, alţii provenind din alte arii de specialitate''.
Deşi OMS nu are în prezent un birou foarte mare în România, Dr. Clarinval aspiră să mărească capacitatea personalului pentru a sprijini mai bine Ministerul Sănătăţii şi populaţia României în următorii ani.
,,În plus, este foarte important să oferim sprijin continuu şi implicare pentru lucrătorii din domeniul sănătăţii'', a declarat Dr. Clarinval.
În ceea ce priveşte domeniile prioritare, OMS acordă o atenţie deosebită sănătăţii mintale. Reprezentantul OMS a declarat că echipa din România doreşte să sprijine guvernul pentru a gestiona provocările legate de sănătatea mintală, în special pentru a de-stigmatiza şi a elimina discriminarea persoanelor care se confruntă cu probleme, iar sănătatea mintală să nu mai fie un subiect tabu. Dr. Clarinval a subliniat faptul că oamenii ar trebui să fie sprijiniţi să acceseze la timp servicii de sănătate mintală şi sprijin psihosocial.
Un alt domeniu de interes pentru OMS este prevenirea şi controlul bolilor transmisibile, pentru care se încurajează vaccinarea, dar şi bolile netransmisibile, cum ar fi bolile cardiovasculare, diabetul, hipertensiunea arterială şi cancerele.
OMS România se concentrează, de asemenea, pe sprijinirea accesului echitabil la servicii de sănătate de calitate pentru persoanele refugiate. Dr. Clarinval a mulţumit Ministerului Sănătăţii, Guvernului României şi populaţiei pentru primirea călduroasă a refugiaţilor ucraineni şi pentru că se asigură că aceştia au acces efectiv la servicii de sănătate esenţiale, oriunde s-ar afla.
',,Cred că sentimentul de solidaritate din întreaga ţară este foarte important. Este, de asemenea, şi foarte emoţionant. Acesta este un domeniu în care vom continua să ne implicăm şi în viitor", a asigurat Dr. Clarinval.
Sprijinind Ministerul Sănătăţii, OMS depune eforturi pentru a consolida forţa de muncă în domeniul sănătăţii. Şefa Biroului OMS din România a subliniat că formarea de calitate a personalului medical - medici, asistente medicale, moaşe, farmacişti - este esenţială pentru a îmbunătăţi calitatea asistenţei medicale.
Potrivit Dr. Clarinval, totul se reduce la un singur lucru: sănătatea.
,,Atâta timp cât suntem sănătoşi, putem să ne implicăm în multe alte activităţi şi putem face lucrurile care ne plac, putem merge la muncă, putem merge la studii, putem face sport, putem călători. Cred că uneori subestimăm importanţa sănătăţii', a declarat şefa Biroului OMS din România.
Urmăriţi şi discuţia dr. Nicolae Fotin cu dr. Caroline Clarinval despre noul sezon gripal, despre importanţa măsurilor de prevenţie şi a protejării grupurilor vulnerabile.