[VIDEO] Pacient în România. Perspectiva unui medic şi a unui pacient

De la căderea regimului comunist în România au trecut 30 de ani. În tot acest timp, sistemul medical s-a schimbat, a evoluat, iar progresele medicinei înregistrate pe plan mondial au putut fi cunoscute şi aplicate şi la noi. În ceea ce priveşte relaţia pacienţilor cu medicii, aceasta a luat o cu totul altă turnură după Revoluţie. Dacă înainte medicii erau ridicaţi la rang de zei, fiind consideraţi autoritatea supremă în domeniu, astăzi pacienţii au depăşit complexul autorităţii de halat alb şi vor să fie trataţi de la egal la egal cu medicii.

Ce înseamnă să fii pacient în România, cum văd medicii relaţia lor cu pacienţii, ce cred despre asociaţiile de pacienţi, aflaţi de la prof. univ. dr. Cătălin Copăescu, un chirurg renumit în ţară şi în străinătate, care-i instruieşte şi pe alţi medici. Pentru a avea şi cealaltă perspectivă, a pacienţilor, l-am invitat pe Cezar Irimia, pacient şi preşedinte al Alianţei Pacienţilor Cronici din România să ne spună cum îi privesc bolnavii pe doctorii care-i tratează şi cum luptă asociaţiile de pacienţi pentru drepturile lor.

,,Pacienţii ar trebui să fie cu ochii tot mai deschişi la ceea ce li se întâmplă, să fie activ implicaţi în îmbunătăţirea serviciului medical. Pentru că dacă ei îşi asumă cu condescendenţă ceea ce în prelungirea sistemului comunist am avut, să nu deranjez medicul, să nu-i spun cumva ceva rău asistentei, sau medicului despre asistentă pentru că, cine ştie, se întoarce împotriva mea, dacă nu vor fi intransigenţi cu ceea ce li se întâmplă, nu va putea fi deschis sistemul medical pentru o îmbunătăţire. Şi rămânem într-o zonă care este caracterizată impropriu, o zonă cu relaţii feudale. (…) Hai să ne deschidem, să vedem ce probleme avem de-o parte şi de alta, pentru a fi mai buni pentru generaţiile următoare”, a declarat pentru 360medical.ro prof. univ. dr. Cătălin Copăescu, director executiv la Surgical Training Institute (STI).

În opinia lui Cezar Irimia, preşedintele Alianţei Pacienţilor Cronici din România, asociaţiile de pacienţi informează bolnavii referitor la drepturile lor şi îi îndeamnă să se implice activ în actul medical pe care îl primesc de la medici.

,,Pacientul bine informat poate face presiuni asupra sistemului ca lucrurile să se îmbunătăţească, deci este o presiune constructivă. El trebuie permanent să ceară explicaţii medicului curant la modul decent, normal, dar cu curaj, pentru că este dreptul lui, sunt banii lui de asigurat până la urmă şi trebuie ca medicul curant să-i dea răspunsurile cerute la întrebările pacientului”, e de părere Irimia.

Asumarea de suficienţă din partea medicilor, nocivă

Există însă şi medici şi asistenţi medicali care spun că pacienţii au devenit ,,obraznici”, comentează din ce în ce mai mult, sunt din ce în ce mai pretenţioşi şi asta îi deranjează.

,,Trebuie să ne obişnuim cu nişte pretenţii justificate, trebuie să sancţionăm pretenţiile exagerate, va trebui să ne facem reguli de conduită astfel încât să putem să ne îmbunătăţim activitatea”, susţine medicul chirurg, care vorbeşte şi de asumarea de suficienţă a cadrelor medicale, o atitudine pe care o consideră periculoasă.

,,Dacă ne asumăm ceea ce credem noi că, într-un cadru limitat, înseamnă ceea ce putem oferi ,,take it or  live it” înseamnă că suntem suficienţi, şi de-o parte şi de alta. Ori cel mai nociv pentru un progres profesional este asumarea de suficienţă. E un cadru pe care nu-l simţim, în care poate medicii devin mult prea mulţumiţi de ceea ce li se întâmplă şi primesc tot timpul laude în jur, se poate întâmpla asta, sau mult prea supăraţi de ceea ce înseamnă nerecunoaşterea contribuţiei pe care o au. Pentru că nu ne înţelegem, nu avem suficientă comunicare”, a precizat prof. univ.dr. Copăescu.

Empatia, un instrument util în medicină

Dacă în regimul comunist, se considera că un medic bun este acela care pune diagnosticul corect şi prescrie un tratament bun, acum nu mai este suficient. Pacienţii îşi doresc ca doctorii să fie empatici şi pe aceştia îi consideră cei mai buni. Într-adevăr, empatia a devenit un instrument util în medicină, există chiar tehnici comportamentale dezvoltate special pentru personalul medical, pe care personalul le poate aplica pentru a avea o relaţie mai bună cu pacienţii. Însă, cadrele medicale aşteaptă la rândul lor ca şi bolnavii să empatizeze cu ele.

,,Nu ştie un pacient cât de greu îi este unui medic în sala de operaţii. Nu are de unde să ştie. Nu are de unde să ştie câtă descărcare de adrenalină şi câtă epuizare este pentru medicul respectiv. Asta este meseria lui, el o iubeşte, şi vrea să o facă fără compromis”, a spus medicul Copăescu.

Reprezentantul Alianţei Pacienţilor Cronici din România a replicat că nici medicul nu ştie câtă uzură morală este la un strungar sau la un şofer de tir.

,,Fiecare şi-a ales în mod deliberat meseria în viaţă şi trebuie s-o facă cu pasiune până la capăt fără a cere societăţii până la urmă compasiune, pentru că nu este corect”.

,,Sistemul sanitar până acum ne-a tăiat orice şansă la viaţă”

Deşi au trecut 3 decenii de când românii şi-au câştigat libertatea, au putut călătorii în străinătate, au putut vedea, învăţa, aduce şi implementa modele occidentale de lucru, sistemul de sănătate românesc este încă în coada clasamentului în Europa.

,,De multe ori doctorii sunt trimişi pe câmpul de luptă cu mâinile goale fără arme şi fac tot posibilul, şi aici toată admiraţia noastră, ca pacientul să fie salvat. Sisitemul este de vină, noroc că avem medici de excepţie, o şcoală bună de medicină care ne mai dă o şansă la viaţă pentru că sistemul până acum ne-a tăiat orice şansă la viaţă”, conchide Cezar Irimia.

Reputatul chirurgul recunoaşte că pacientul nu este de vină că medicul este expus unei situaţii în care nu are tot ce-i trebuie, pentru a-l face bine.