Prof. univ. dr. Nicolae Hâncu, diabetolog, membru de Onoare al Academiei Române, membru titular al Academiei de Ştiinte Medicale din România, Fondator şi Preşedintele de Onoare al Federatiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice este unul dintre cei mai apreciaţi şi respectaţi medici din România. L-am invitat să creioneze pentru 360medical.ro portretul medicului diabetolog din România, în condiţiile în care ţara noastră este singura din Europa care are specialitatea medicală de diabet. ,,Nu există o globalizare a acestei specialităţi”, a precizat prof. emerit Nicolae Hâncu.
Medicul are contribuţii remarcabile la dezvoltarea şi la prestigiul învăţământului universitar clujean şi românesc, având la activ peste 50 de ani de carieră medicală. Profesor Emerit al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, Nicolae Hâncu este autor şi co-autor a zeci şi sute de cărţi, articole şi lucrări ştiinţifice, publicate în ţară şi în străinătate, fiind un model demn de urmat pentru tinerii diabetologi din ţara noastră.
,,Noi suntem foarte mândri de acest lucru şi să ştiţi că în în cadrul întâlnirilor ştiinţifice, pe coridoare sau chiar şi oficial, în cadrul discuţiilor ştiinţifice, noi suntem admiraţi pentru acest lucru”, a mărturisit prof. Hâncu despre faptul că România are specialitatea diabet, nutriţie, boli metabolice.
Peste 440 de milioane de persoane din lumea întreagă suferă de diabet. În România aproximativ 2 milioane de oameni au această maladie, a cărei prevalenţă este în continuă creştere.
În ţările nordice, pacienţii cu diabet sunt văzuţi de către medicii de medicină internă. În Franţa, în Anglia endocrinologia se ocupă de diabet. În alte ţări, medicii de familie tratează diabetul. Reputatul diabetolog susţine că şi endocrinologia şi diabetul sunt greu de făcut în cadrul unui cabinet.
,,Să nu uităm că Programul naţional de diabet este program naţional gratuit, nicio boală endocrină nu beneficiază de program naţional în momentul de faţă”, a atras atenţia prof.univ.dr. Hâncu, care e de părere că diabetologia este extrem de complexă.
Portretul medicului diabetolog din România, cel al zilelor noastre, creionat de reputatul profesor arată astfel: ,,Diabetologul zilelor noastre este fără îndoială reflectarea marilor descoperiri din această specialitate. Diabetologii noştri din România sunt foarte bine pregătiţi teoretic, au multe posibilităţi să-şi aplice cunoştinţele teoretice datorită unei structuri organizatorice a diabetologiei extrem de bine pusă la punct”.
Diabetul este tratat în România de către diabetologi şi în opinia medicului este foarte bine aşa. ,,Diabetologii fac numai diabet, pe când un medic de familie din alte ţări are în mână o întreagă patologie. Cum poţi să fii, să practici la nivel de excelenţă diabetologia când tu te mai ocupi de încă 20 de boli? În România, noi ne ocupăm doar de diabet şi de obezitate şi ceea ce ţine de specialitatea noastră: diabet, nutriţie, boli metabolice”, a specificat profesorul.
Referitor la terapii, prof. dr. Nicolae Hâncu susţine că la ora actuală, se poate indica tratament personalizat în diabet, iar ghidurile noi spun ca terapia să fie centrată pe pacient.
,,Diabetologul bun tratează diabetul, dar diabetologul foarte bun tratează de fapt persoana care are diabet”, e de părere Nicolae Hâncu , Prof. emerit şi diabetolog, membru de Onoare al Academiei Române.
Medicul intervine prin stil de viaţă, prin educaţie, prin monitorizarea persoanei respective, a efectelor terapeutice pe care le are şi prin evaluarea care se face din când în când, să vedem îndeplinirea obiectivelor.
Vezi şi [VIDEO] Inovaţiile în diabet – controlul pacienţilor dincolo de boală