Noul an şcolar începe în plină pandemie de COVID-19, iar cursurile se vor ţine fizic până la 6 infectări la mie. Doar 18% dintre unităţile de învăţământ din România au cadre medicale în cabinetele şcolare. În acest context, în care cabinetele şcolare joacă un rol extrem de important, Ministrul Educaţiei a mărturisit că se bazează pe sprijinul DSP-urilor. ,,Să ştiţi că încă de anul trecut am realizat importanţa acestui aspect şi am realizat un grup de lucru în sensul în care am iniţiat întâlniri la nivel de ISMB, la nivel de Ministerul Educaţiei, cu toţi directorii din instituţiile de învăţământ, în care le-am explicat la momentul respectiv ce înseamnă deschiderea unui an şcolar în condiţii optime. În fiecare unitate de învăţământ din Bucureşti există un cabinet medical şcolar unde există un cadru medical”, a declarat dr. Oana Nicolescu, şefa DSP Bucureşti, într-un interviu pentru 360medical.ro.
Bucureştiul este un caz fericit din punct de vedere al situaţiei cabinetelor şcolare şi a personalului medical din unităţile de învăţământ, având în vedere că există şcoli în care există şi medic şi asistent medical, comparativ cu situaţia existentă la nivel naţional în care mai puţin de o şcoală din cinci are un cadru medical.
Testarea cu anticorpi cu testele rapide pentru COVID-19 se poate realiza în continuare şi anul acesta prin intermediul cabinetelor medicale gratuit, aşa cum s-a realizat şi anul trecut şcolar când însă s-a testat destul de puţin.
În Bucureşti peste 200.000 de teste au fost distribuite în peste 500 de unităţi de învăţământ, dar numai 10% din testele rapide au fost folosite, potrivit dr. Nicolescu.
,,A trebuit să le luăm înapoi, motiv pentru care în momentul de faţă le avem, ele există la noi şi putem să le dăm din nou către instituţiile de învăţământ doar în urma solicitării venite din partea fiecărei instituţii. Este păcat să nu beneficiem de această testare gratuită în momentul în care există cea mai mică suspiciune”, a spus şefa DSP Bucureşti, care a subliniat că va da curs solicitărilor venite din partea fiecărei unităţi de învăţământ care doreşte efectuarea testării.
În prezent 50% din cadrele didactice s-au vaccinat împotriva COVID-19. Şefa DSP Bucureşti îi îndeamnă pe cei care nu s-au vacicnat încă s-o facă şi spune că va mobiliza echipe mobile de vaccinare împotriva COVID-19 pentru profesorii doritori.
,,Centre de vaccinare există, dar în exteriorul şcolii. Ce putem noi să facem, să desprindem din aceste centre de vaccinare echipe mobile care să vină la şcoală să vaccineze. în cabinetele şcolare. Dacă se consideră la momentul respectiv ca această vaccinare să nu se realizeze în cabinetul şcolar, avem posibilitatea şi de caravană mobilă”, a afirmat dr. Oana Nicolescu.
Şefa DSP a făcut însă câteva precizări:,,Putem mobiliza aceste echipe mobile doar în cazul în care există un număr suficient de mare de profesori doritori. Putem găsi soluţii dacă sunt copii doritori pe partea legată de vaccinare la şcoală”.
În România se pot vaccina împotriva COVID-19 copiii cu vârste peste 12 ani.
Mai puteţi urmări :[VIDEO] Dr. Oana Nicolescu, şefa DSP Bucureşti despre COVID-19: Când se impune carantina pentru românii care se întorc din străinătate