AbbVie cumpără o companie care a dezvoltat un medicament promiţător pentru Alzheimer

AbbVie cumpără o companie care a dezvoltat un medicament promiţător pentru Alzheimer

Grupul farmaceutic american AbbVie va achiziţiona o companie care a dezvoltat o terapie promiţătoare pentru boala Alzheimer. 

Anunţul a fost făcut luni de AbbVie, care a precizat că a ajuns la un acord pentru preluarea companiei Aliada Therapeutics, tranzacţia fiind evaluată la 1,4 miliarde de dolari, potrivit Reuters.

Aliada Therapeutics, o firmă cu sediul în oraşul Boston, deţine în portofoliu un medicament denumit ALIA-1758, bazat pe anticorpi, dezvoltat pentru boala Alzheimer.

Terapia este testată în prezent în studii clinice de faze timpurii, însă Abbvie consideră că are potenţialul de a deveni cel mai bun medicament din clasa sa.

Mecanismul ALIA-1758 funcţionează folosind o proteină numită transferină din sânge pentru a transporta anticorpii tratamentului. Aceştia degradează şi elimină plăcile de amiloid, care sunt depozite de proteine beta-amiloid din sânge asociate cu Alzheimer.

Alte medicamente-candidat pentru Alzheimer cu un mecanism similar au eşuat în studiile clinice deoarece nu au reuşit să treacă în mod eficient de bariera hematoencefalică, care există între sistemul circulator şi sistemul nervos central (creier).

"Platforma noastră de transmisie terapeutică reuşeşte să depăşească această provocare, livrând cu succes medicamentul şi având potenţialul de a transforma modul în care tratăm bolile neurologice", a declarat directorul medical al Aliada, Michael Ryan, citat de Reuters.

Preluarea face parte din strategia Abbvie de a îşi extinde portofoliul de medicamente pentru boli neurologice, în condiţiile în care înregistrează o scădere a încasărilor din Humira (adalimumab), pentru care a expirat patentul, iar pe piaţă au fost lansate deja versiuni biosimilare.

La finalul anului trecut, Abbvie a anunţat achiziţia Cerevel Therapeutics, un dezvoltator de medicamente pentru afecţiuni neurologice, pentru aproximativ 8,7 miliarde de dolari.

viewscnt