Producătorul de medicamente generice Antibiotice Iaşi, singurul jucător important din sectorul farmaceutic controlat de statul român, a început să exporte pe pieţele din Statele Unite şi Marea Britanie două medicamente antiinfecţioase injectabile folosite în tratamentul asociativ Covid-19.
Anunţul făcut joi de companie vine în contextul în care, din cauza pandemiei cu virusul SARS-CoV-2, piaţa spitalelor şi farmaciilor din România şi-a restrâns substanţial activitatea.
Antibiotice Iaşi a identificat, însă, oportunităţi în consumul de medicamente prin participarea şi adjudecarea de licitaţii în pieţele internaţionale.
"La începutul lunii iulie, Antibiotice a făcut primele livrări pentru două medicamente antiinfecţioase injectabile folosite în tratamentul asociativ Covid-19, destinate spitalelor din Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Aceaste prime livrări sunt avangarda unui contract încheiat cu autorităţile din aceste ţări, în urma câştigării licitaţiilor organizate de sistemele de sănătate britanice şi americane", a precizat compania, într-un comunicat.
Antibiotice Iaşi urmează să facă şi alte livrări, în total 2,5 milioane de flacoane, până la finalul anului 2020. De asemenea, compania este deja înscrisă în cursa licitaţiilor pentru anul 2021, compania urmărind continuarea proiectelor pe termen lung.
“Cu un portofoliu reprezentativ de antibiotice, medicamente cardiovasculare, antiinflamatoare sau dermatologice, am reuşit în această perioadă dificilă pentru noi toţi, cu multe restricţii, să punem la dispoziţie tratamente asociative Covid -19 atât pe piaţa internă, cât şi pe pieţele internaţionale. Livrările s-au efectuat având în vedere în primul rând acoperirea nevoii de medicamente antiinfecţioase pentru pacienţii din România, pe care îi tratăm de 65 de ani”, a declarat Delia Racoveanu, director de marketing şi vânzări pe piaţa internaţională în cadrul companiei.
Accesarea pieţei Marii Britanii face parte dintr-un proiect mai amplu al companiei Antibiotice, destinat pieţelor europene, alături de statele scandinave, Germania, Polonia, Ungaria, Olanda.
"În SUA, compania este prezentă de peste 10 ani, iar odată cu pătrunderea pe piaţă a acestui nou produs de generaţie superioară, pentru care există puţini producători la nivel mondial, Antibiotice şi-a întregit portofoliul de medicamente antiinfecţioase utilizate în spitalele americane", arată compania.
Pentru ca aceste noi produse să ajungă a fi livrate pe pieţele Marii Britanii şi SUA, a fost necesară întocmirea dosarelor de înregistrare a produselor conform normelor şi cerinţelor aplicabile pe aceste pieţe, obţinerea autorizării de punere pe piaţă, participarea în licitaţii şi identificarea partenerilor prin care să fie distribuite produsele în piaţă.
“Faptul că Antibiotice a intrat în rândul producătorilor acceptaţi de sistemele de sănătate din ţări puternic reglementate şi concurate cum sunt cele din Uniunea Europeana, Asia sau SUA, este important pentru noi, pentru că reprezintă o recunoaştere a calităţii medicamentelor fabricate de Antibiotice Iaşi şi implicit o recunoaştere a performanţei industriei farmaceutice româneşti”, a mai spus Delia Racoveanu.
Antibiotice Iaşi este deja prezentă cu aceste medicamente sterile injectabile şi în alte sisteme de sănătate internaţionale precum Serbia, Vietam şi Republica Moldova.