Grupul farmaceutic danez Novo Nordisk va investi peste 1 miliard de euro într-o nouă fabrică de medicamente în Danemarca, în care va produce tratamente pentru boli rare.
Anunţul a fost făcut luni de grupul danez, care a precizat că investiţia se va ridica la 8,5 miliarde de coroane daneze (echivalentul a 1,14 miliarde de euro).
Noua fabrică va fi construită în oraşul Odense şi reprezintă prima facilitate nouă de producţie a Novo Nordisk construită în acest secol în Danemarca.
Investiţia vine în contextul în care Novo Nordisk a devenit cea mai valoroasă companie europeană listată la bursă, ca urmare a succesului medicamentului său pentru slăbit Wegovy (cu substanţa activă semaglutidă) la nivel mondial.
Pentru noua investiţie, grupul farmaceutic a cumpărat în această vară un teren în Odense în vederea construirii noii fabrici. Acum, Novo Nordisk a precizat că pe terenul deţinut va fi construită o fabrică şi un depozit.
"Gândită a fi modulară şi flexibilă, [facilitatea de producţie] va putea fi folosită pentru mai multe tipuri de produse pentru boli rare, precum hemofilia", a transmis grupul farmaceutic, într-un comunicat citat de Reuters.
Construcţia noii fabrici se află deja în primele sale etape şi va fi finalizată în 2027, când va avea 400 de angajaţi.
Anterior, Novo Nordisk a anunţat investiţii totale de câteva miliarde de euro în 2024, inclusiv într-o nouă fabrică în Statele Unite, în care vor fi fabricate produsele sale cu cea mai mare cerere - Wegovy (pentru obezitate) şi Ozempic (pentru diabet).