Pandemia a generat importuri-record de produse medicale şi farmaceutice în România

Pandemia a generat importuri-record de produse medicale şi farmaceutice în România

Importurile de produse medicale şi farmaceutice ale României au atins un nivel-record în luna martie, în timp ce exporturile au scăzut semnificativ, arată un raport realizat de Institutul Naţional de Statistică (INS), consultat de 360medical.ro.

Astfel, România a importat produse medicale şi farmaceutice în valoare de 372,1 milioane euro în martie 2020 - nivel maxim istoric -, în creştere cu 33% faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

În acelaşi timp, exporturile de produse medicale şi farmaceutice ale României au însumat 44,9 milioane euro în martie, în scădere cu 32,7% faţă de a treia lună din 2019.

În primul trimestru din 2020, România a exportat produse medicale şi farmaceutice în valoare de 179,6 milioane euro şi a importat de 1,03 miliarde euro.

Astfel, România a înregistrat în primele trei luni din acest an un deficit în comerţul exterior cu produse medicale şi farmaceutice de 848,2 milioane euro, în creştere cu 20% faţă de nivelul din ianuarie-martie 2019, relevă datele oficiale.

viewscnt