Posibilă reglementare mai strictă a eliberării antibioticelor în farmacii

Posibilă reglementare mai strictă a eliberării antibioticelor în farmacii

România se află pe un loc fruntaş în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte consumul de antibiotice. Mai grav, proporţia antibioticelor obţinute fără prescripţie medicală este de circa 15%, ceea ce creşte riscul de apariţie a rezistenţei la antibiotice, în timp ce proporţia românilor care s-au informat referitor la utilizarea corectă a antibioticelor este extrem de scăzut, de sub 15%, arată datele europene. Autorităţile iau acum în calcul reglementarea mai strictă a eliberării antibioticelor în farmacii, potrivit ministrului Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila.  

"Prescrierea de antibiotice trebuie să fie potrivită cu boala, în sensul că antibiotice de rezervă nu trebuie prescrise ca antibiotice de primă intenţie", a declarat Alexandru Rafila, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Legislaţia actuală prevede că antibioticele se eliberează în farmacie doar pe bază de prescripţie medicală, însă în realitate multe dintre aceste medicamente ajung la populaţie fără recomandarea unui medic.

"Ne gândim foarte serios să reglementăm astfel încât antibioticele să nu mai poată să fi eventual eliberate nici măcar pe bază de reţetă simplă. Chiar dacă nu sunt compensate, să aibă un regim de eliberare care să le facă mai greu accesibile publicului", a mai spus ministrul Sănătăţii.

Potrivit medicilor, una dintre cauzele apariţiei rezistenţei la tratament este administrarea incorectă sau greşită de antibiotice. Spre exemplu, cele mai multe răceli şi gripe sunt provocate de virusuri, împotriva cărora antibioticele nu sunt eficace - ceea ce înseamnă o utilizare incorectă.

viewscnt