În 2024, preţurile medicamentelor au înregistrat o creştere modestă, cea mai mică din ultimii trei ani, potrivit calculelor 360medical.ro pe baza datelor oficiale. Principala explicaţie este că în 2024 nu a avut loc nicio corecţie a preţurilor din Catalogului naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România (Canamed). Situaţia s-a schimbat în prima lună a acestui an, după corecţia intrată în vigoare de la 1 ianuarie, care a determinat o creştere medie a preţurilor medicamentelor de 1,5% faţă de luna anterioară.
Astfel, datele oficiale publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că preţurile medicamentelor au crescut cu 1,48% în ianuarie 2025 faţă de decembrie 2024, aproape cât creşterea din tot anul trecut.
CORECŢIE A PREŢURILE DE LA 1 IANUARIE 2025
De la 1 ianuarie 2025 a intrat în vigoare o nouă corecţie a preţurilor din Canamed. Faţă de anii anteriori, noutatea a constat în faptul că s-au depus dosare doar pentru medicamentele inovative cu preţ de producător aprobat mai mare de 50 de lei şi pentru care nu este aprobat preţ de referinţă generic, biosimilar sau inovativ.
Pentru celelalte medicamente, preţurile s-au actualizat în funcţie de creşterea cursului de schimb.
Deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă (APP) sau reprezentanţii au depus documentele prevăzute în normele specifice, inclusiv documentaţia care fundamentează propunerile de preţ, între 1 septembrie şi 20 septembrie 2024.
Impactul noii corecţii asupra preţurile medicamentelor a putut fi observat acum, după publicarea ratei inflaţiei pe luna ianuarie 2025.
Preţurile medicamentelor eliberate pe bază de prescripţie sunt reglementate în România, ca şi în restul Uniunii Europene, ceea ce reduce variaţiile de costuri.
PREŢURILE NOI
Calculele 360medical.ro arată că, în cele mai multe cazuri, preţurile medicamentelor au crescut odată cu intrarea în vigoare a corecţiei Canamed, însă s-au înregistrat şi reduceri de preţuri la unele medicamente.
Exemple (preţuri cu amănuntul maximale, cu TVA):
Humira (40 mg / pen preumplut 2 x 0,4 ml) – preţ 2024: 2.230,82 lei ; preţ de la 1 ianuarie 2025: 2.288,01 lei (+2,6%)
Augmentin (500 mg / 125 mg) – preţ 2024: 21,68 lei ; preţ de la 1 ianuarie 2025: 12,71 lei (-41%)
Crestor 10 mg – preţ 2024: 35,65 lei ; preţ de la 1 ianuarie 2025: 35,87 lei (+0,6%)
Diclofenac 50 mg (Terapia) – preţ 2024: 12,33 lei ; preţ de la 1 ianuarie 2025: 12,40 lei (+0,6%)
Metoprolol 100 mg (Arena) – preţ 2024: 11,33 lei ; preţ de la 1 ianuarie 2025: 11,39 lei (+0,5%)
În 2023, preţurile medicamentelor au crescut cu 15,04% (decembrie 2023 comparativ cu decembrie 2022), nivel-record al ultimelor decenii. Spre comparaţie, în întregul an 2022, preţurile medicamentelor au crescut, în medie, cu 5,78% – fiind, la acel moment, un nivel-record pentru ultimii 12 ani.
O rată atât de mare de creştere a preţurilor medicamentelor precum cea din 2023 nu a mai fost atinsă de cel puţin două decenii în România.
Creşterea importantă a preţurilor medicamentelor din 2023 a fost determinată de corecţia preţurilor din Canamed, care a intrat în vigoare de la 1 august 2023.
În urma corecţiei Canamed din 2023, preţurile medicamentelor au crescut în cele mai multe cazuri, mai ales în cazul produselor ieftine, pentru care s-a aprobat o indexare suplimentară cu până la 14%.
Preţurile maxime stabilite de minister în Canamed sunt obligatorii pentru deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă (DAPP) a medicamentelor, pentru distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente din România care au relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, cu casele de asigurări de sănătate sau cu direcţiile de sănătate publică judeţene.