Ministerul Sănătăţii pregăteşte o modificare a normelor privind suplimentele alimentare, legată de evaluarea conformităţii datelor de pe etichete, responsabilitate care urmează să fie transferată trasferată de la o direcţie a ministerului la Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Motivul transferului este pensionarea singurului specialist calificat în gestionarea acestei responsabilităţi din cadrul Ministerului Sănătăţii.
Măsura este prevăzută într-un proiect de ordin elaborat de Ministerul Sănătăţii, care modifică articolul 11 al Normelor privind suplimentele alimentare, aprobate prin ordinul ministrului Sănătăţii nr. 1069/2007.
“Această modificare este necesară întrucât direcţia noastră se confruntă cu un deficit acut de personal specializat în acest domeniu, iar activitatea de evaluare nu mai poate fi desfăşurată în mod corespunzător”, arată iniţiatorii proiectului, din cadrul Serviciului de Sănătate Publică al Ministerului Sănătăţii.
Proiectul de act normativ a fost elaborat ca urmare a pensionării singurului specialist calificat pentru a gestiona evaluarea conformităţii datelor de pe etichetele suplimentelor alimentare.
“Până de curând, această sarcină era îndeplinită de un specialist cu experienţă, însă, odată cu pensionarea acestuia, nu există în prezent în cadrul direcţiei o altă persoană calificată care să preia atribuţiile respective. În aceste condiţii, pentru a menţine un flux operaţional eficient şi a evita întârzierile în procesul de notificare, se consideră oportună delegarea activităţii de evaluare către INSP, instituţie cu expertiză în domeniu”, precizează referatul de aprobare.
Astfel, responsabilitatea evaluării conformităţii datelor de pe etichete va fi transferată de la Serviciul de Sănătate Publică al ministerului la Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).
“Modificarea propusă nu afectează termenele prevăzute pentru confirmarea primirii notificării, care va fi transmisă solicitantului în termen de 48 de ore, şi pentru emiterea notificării, care se va realiza în termen de 15 zile, ci urmăreşte o clarificare a responsabilităţilor între structurile implicate, în vederea asigurării unui proces mai eficient şi transparent”, mai arată iniţiatorii proiectului.
În forma actuală, Normele privind suplimentele alimentare prevăd că persoanele responsabile din cadrul Autorităţii de Sănătate Publică din Ministerul Sănătăţii Publice evaluează datele de pe etichetaele depuse şi transmit solicitantului, în termen de 48 de ore, formularul de înregistrare a notificării.
Potrivit proiectului noului act normativ, conformitatea datelor de pe etichetele suplimentelor alimentare va fi evaluată de către INSP.